Ziua 281. "Fie fură şi corup în continuare ca să poată fi liberi, fie merg la puşcărie. Tu, române, ce faci?"

Politicienii vor face orice pentru a nu înfunda puşcăriile, după ce au jefuit ţara. La rândul lor, românii ar trebui să-şi pună întrebarea, pot tolera orice sau vor ieşi în stradă să-i oprească pe corupţi?, transmit protestatarii din Piaţa Victoriei.
Loredana Diacu
07.11.2017

alte articole

Protest (Epoch Times)
Loredana Diacu
07.11.2017

Protestatarii au revenit la Guvern, pentru a 281-a zi consecutiv, determinaţi să continue să se opună planurilor celor de la putere de a-şi aservi Justiţia. Şi, pentru ca jefuirea ţării să se oprească, cetăţenii veniţi în Piaţa Victoriei lansează un nou apel la mobilizare, căci doar aşa ţara se va putea îndrepta către normalitate.

Potrivit unui protestatar, politicienii aflaţi în fruntea ţării nu au decât două opţiuni, fie subjugarea Justiţii, fie mersul la puşcărie. Este limpede, deci, care le va fi alegerea, dar la fel de limpede ar trebui să le fie şi românilor că este timpul să acţioneze pentru ca România să nu fie pusă pe butuci.

Protest (Epoch Times)
Protest (Epoch Times)

''Este clar pentru penali că poporul este treaz şi îi vede, dar, totuşi, ei continuă să facă acelaşi lucru. Îşi joacă ultimele cărţi. Sunt disperaţi, nu mai pot da înapoi. Fie încearcă încătuşarea justiţiei - ceea ce i-ar putea costa pierderea puterii - , fie merg la puşcărie. Pentru ei, dragi români, este cert viitorul. Zeghe şi cătuşe, chiar dacă mai rezistă şi ei puţin pe funcţii.

Cred că le este foarte greu ca pe fiecare zi să trebuiască să mintă, doar ca să fie liberi. Sunt sigur că toţi banii pe care îi fură, îi obligă de fapt să fugă de justiţie din ce în ce mai mult, nu îi ajută aşa cum cred ei. Sigur, îşi mai iau o vilă, îşi mai cumpăra o amantă, mai pleacă în Brazilia, dar banii ăştia furaţi le dau frisoane pe spinare când închid ochii seara. Mulţi din ei sunt probabil obişnuiţi cu asta, dar în fond stiu că sfârşitul lor este aproape şi că trebuie să îşi ascundă crimele împotriva poporului zi de zi. Nu mai pot fugi, nu pot să acopere ce au făcut fugind. Trebuie să stea la putere şi să facă tot ce este posibil să muşamalizeze tot. Îmi şi vine să râd cum la 55 de ani trebuie să te trezeşti dimineaţa şi primul gând să fie cum să scapi de puşcărie azi. Conştient sau nu, ăsta este primul lor gând dimineaţa, cum să scape. Ce să mai fure ca să poată scăpa? Pe cine să mai corupă ca să poată scăpa? Asta este ziua unui corupt. Este prizonierul propriei dorinţe de libertate, propriei avariţii şi propriei dorinţe de putere.

Mulţi vor spune că le este bine cu vile, maşini, vacanţe şi tot ce înseamnă miliardele de euro furate. Eu zic că fiecare leu furat îi îngroapă şi mai mult libertatea, atât cea fizică, cât şi cea psihică. În curând nu o să mai poată ieşi pe stradă neînsoţiţi de o brigadă de interlopi ca să nu îi linşeze oamenii. Mă întreb la ce pot fi buni banii dacă nu poţi să respiri aerul normalităţii? Vor ei doar să arate că pot fura? E o olimpiadă a jecmănirii unei ţări? E un concurs deşucheat care poate omorî cât mai mulţi bolnavi în spitale furându-le medicamentele? Luând până şi banii copiilor defavorizaţi?

Eu zic că au ajuns la asta pentru că nu mai au încotro. Sunt în imposibilitatea unei alegeri libere. Fie fură şi corup în continuare ca să poată fi liberi, fie merg la puşcărie. Sunt disperaţi, nu mai au posibilitatea unei alegeri libere, raţionale. Şi atunci te întreb eu pe tine române, ştiind toate astea, ce faci? Laşi un corupt să fure ca să stea în libertate sacrificând astfel milioanele de români? Sau mergem peste ei şi îi băgăm la zdup şi terminăm odată agonia asta a unei întregi naţii?", întreabă protestatarul.

Protest (Epoch Times)
Protest (Epoch Times)

Un alt protestatar reaminteşte că PSD şi ALDE nu se rezumă doar la legi pentru puşcăriaşi şi corupţi ci au dezlănţuit şi atacul asupra economiei, mâine urmând să fie adoptată celebra Revoluţie Fiscală, care a nemulţumit, deopotrivă, salariaţi şi patronate.

''Mâine se anunţă “revoluţia fiscală”, care de fapt, arată din ce în ce mai rău! Dragnea îl schimbă şi pe Tudose cât de curând!

Senatul adoptă legi care favorizează puşcăriaşii, dar nu ne mai miră nimic! Tăriceanu ne desenează ceva la Latrine, dar nici el nu înţelege nimic! Ieri îi spuneam unui prieten că Duminică a fost încălzirea şi, la cum acţionează Hoţii, s-ar putea să plece mult mai repede! Mâine avem protest în Piaţa Victoriei începând cu ora 11:00.", spune protestatarul.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor