Ziua 26. "Nu se poate merge mai departe cu minciună, necinste, dezinformare!"

Pentru a 26-a zi consecutiv, cetăţenii vin în Piaţa Victoriei cerând demisia celor vinovaţi de adoptarea OUG 13 şi o reformare reală a clasei politice.
Loredana Diacu
25.02.2017

alte articole

Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Loredana Diacu
25.02.2017
Se încarcă player-ul...

UPDATE. Ca în fiecare seară, în Piaţa Victoriei, la ora 21.00 a răsunat imnul iar telefoanele mobile au luminat în noapte. La finele imnului, protestatarii au început să scandeze ''Demisia, Demisia!'', mesaj care, seară de seară, le este trimis celor de la putere, minute în şir.

Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Sloganul "Demisia!" îi vizează pe toţi cei corupţi, reiese din declaraţiile unui protestatar:

"Nivelul de corupţie din România a atins nişte cote cu care nu ne-am mai întâlnit de mult, sau probabil niciodată. (...) Cei prezenţi în perioada aceasta în viaţa publică sunt în mod exclusiv orientaţi spre a dezincrimina abuzul în serviciu, spre a promova legea graţierii spre a reuşi să-şi cureţe propriile dosare sau pe ale colegilor.

Mi-aş dori ca cei care ne guvernează, indiferent de culoarea politică, să guverneze pentru noi şi ţară. Nu sunt un susţinător înfocat al ideii de a da PSD-ul jos sau de a schimba Guvernul Grindeanu, sunt un susţinător înfocat al ideii de a da corupţii jos, iar dacă asta înseamnă tot PSD-ul sau tot Guvernul Grindeanu, so be it!", ne spune un tânăr.

Şi pentru alţii miza protestelor este tot pe termen lung, căci acţiunile actualului guvern pot afecta viitorul naţiei:

"Sunt din Buzău, e a treia oară când vin în Piaţa Victoriei. Nu lupt pentru mine, nici măcar pentru copiii mei, eu lupt pentru nepoţii mei, căci am senzaţia că aceşti indivizi care s-au căţărat în fruntea Guvernului vor să ne scoată de sub influenţa Europei şi să ne treacă sub influenţa Rusiei", declară un alt protestatar.

Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

* * *

UPDATE. Aproximativ 200 de persoane erau în Piaţa Victoriei în jurul orei 21, scandând "Zi de zi, aici vom fi!".

Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Protest la Guvern (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protest la Guvrn (Mihuţ Savu / Epoch Times România)
Protest la Guvrn (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

* * *

Pentru a 26-a seară consecutiv, Piaţa Victoriei va răsuna din nou, de scandarea „Demisia!”, mesaj pe care protestatarii îl transmit, zi de zi, celor pe care-i consideră vinovaţi de încercarea de a mutila Codurile Penale în favoarea corupţilor.

Declanşat în noaptea de 31 ianuarie (şi precedat de proteste prin care guvernanţilor li se cerea să nu dea ordonanţa graţierii şi cea a dezincriminării infracţiunilor de serviciu) maratonul protestelor a cunoscut punctul culminant pe 6 februarie, când 600.000 de români au ieşit în stradă în întreaga ţară. În aceeaşi seară, premierul Grindeanu a anunţat abrogarea OUG 13 iar ulterior, pe 22 februarie, după un "ping-pong" ce a stârnit indignarea opiniei publice, Parlamentul a votat, finalmente, respingerea OUG 13 şi adoptarea OUG 14.

Deşi tehnic vorbind votul din Parlament a bătut ultimul cui în coşciugul OUG 13, protestatarii au continuat să revină seară de seară la Guvern, declaraţiile liderilor PSD şi acţiunile întreprinse de aleşii puterii în Parlament alimentându-le cetăţenilor temerile că, la primul moment de neatenţie, coaliţia la putere va prealua prevederile din acum defuncta ordonanţă şi le va transpune într-un proiect de lege care să-i scape pe corupţi.

Mai mult, oamenii vor ca Guvernul, pe care nu-l mai consideră credibil nici pe plan intern nici pe plan extern, să plece, ceea ce, pe de o parte, ar arăta că cei de la putere au înţeles mesajul Străzii şi recunosc că au greşit şi, pe de altă, ar face loc la masa puterii unor oameni corecţi.

"Nu se poate merge mai departe cu minciună, necinste, dezinformare, trebuie să fie o societate deschisă şi democratică în adevăratul sens la cuvântului. Sunt convins că protestatarii vor învinge nu cei care stau acolo la Guvern, declara ieri un protestatar.

Nu în ultimul rând, cetăţenii se declară jigniţi de declaraţiile lui Dragnea, Grindeanu şi Tăriceanu, care vorbesc de manipulări ale protestelor, multinaţionale etc. şi care una spun la Bruxelles şi alta acasă. De asemenea, mulţi consideră o sfidare că cei trei refuză să plece după ce 600.000 de oameni le-au cerut demisia.

"Deşi au ieşit în stradă atâtea sute de mii de oameni ei continuă să îşi vadă de treburile lor, să ne ignore de parcă am fi noi nişte nimeni. (...) Îşi joacă şi ultima carte, stiu că mai devreme sau mai târziu o să ajungă la pârnaie şi spun pârnaie nu închisoare pentru că pe limba vagabonţilor numai aşa poţi să vorbeşti", îşi exprima ieri o protestatară indignarea.

Credit foto: Mihuţ Savu

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor