Ziua 199. Daddy şi gaşca lui au dus ţara în haos! Să ne luptăm împreună cu această Mafie!

Condusă de o Mafie, acea Mafie care în iarnă încerca prin OUG 13 să legifereze hoţia, România a ajuns într-o situaţie critică. E timpul deci ca oamenii să se trezească şi să spună stop haosului generalizat, transmit protestatarii.
Protest
Protest (Epoch Times)

În iarnă, Guvernul Grindeanu dădea OUG 13. Deşi pericolul părea că a trecut după abrogarea şi respingerea ordonanţei - la presiunea maselor, nu de bună voie - în fapt, în România este acum chiar mai rău. Astfel, nu trece o zi fără un atac la adresa procurorului general şi a şefei DNA, asta în timp ce educaţia, sănătatea, economia sunt aruncate în haos, transmit protestatarii reveniţi lângă Guvern pentru a 199-a zi consecutiv.

Indignaţi de "ipocrizia politicienilor", de hoţie, de sabotarea cu intenţie a educaţiei, de ruinarea economiei, oamenii declară că nu vor să fie o naţie de hoţi şi fac apel către cei de acasă să se trezească şi să apere ţara de jefuitori.

Protest
Protest (Epoch Times)

"Ipocrizia acestor indivizi, ajunşi să administreze ţara, este maximă. Îl vedem pe tipul din Executiv, Ministrul Tudorel ’’Papură’’, ăsta este apelativul meu pentru ministrul Justiţiei, datorită poziţionării sale din ultimele şase luni, cum atacă la propriu Procurorul General! Pentru a întări cele spuse de ’’Papură’’, vine Puterea Legislativă prin vocea ’’protestatarului Pleşoianu’’ cu propunere de a schimba ’’ceva’’ pentru a-i ’’executa’’ pe cei care refuză să se ’’supună’’.

Ne lăudăm cu o creştere economică, dar este demontată de ’’specialişti’’, bineînţeles, alţii decât cei cercetaţi penali şi care sunt consultanţii lui Daddy şi ai lui.

PSD-ALDE a reuşit în opt luni să arunce ţara în haos! Efectiv este haos peste tot. În Sănătate, avem politruci la conducerile spitalelor, sistemul fiind la fel de rău ca în 2015, sistem care te lasă să mori cu zile şi dacă nu mori tu, te omoară el. În Învăţământ o să se vadă haosul în câteva săptămâni când vor începe şcolile şi să vezi atunci instituţii nefinalizate, haos în trafic, lipsa de manuale şi multe altele.

Am dat doar două exemple, dar situaţia este critică! O să ajungem să ne rugăm să nu ne plece investitorii din ţară, pentru că nu mai este ’’interesantă România pentru business’’.

Avem 199 de zile de proteste şi opt luni de când Daddy a pus mâna pe butoane şi împreună cu Gaşca lui, a dus ţara în Haos! Fac un apel către români, să analizeze bine situaţia în care ne aflăm, deoarece este critică. Vă aşteptăm să ne luptăm împreună cu această Mafie!", spune protestatarul.

Protest
Protest (Epoch Times)

O altă protestatară se declară şi ea indignată de atacurile la adresa procurorului general şi a şefei DNA şi transmite că oamenii vor fi în stradă cât va fi necesar pentru a-i apăra pe cei doi.

"Nu plecăm! Rezistăm! Luptăm pentru o Justiţie corectă şi independentă! Zi de zi, ţintele din partea celor cu probleme penale sunt Procurorul General Augustin Lazăr şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi! Se urmăreşte eliminarea lor pentru că sunt hotărâţi să-şi facă datoria, neacceptând jocurile politice şi compromisuri. Pentru ei vom rezista cât va fi nevoie. Nu vrem să fim o naţie de hoţi!", transmite o protestatară.

La rândul său, o altă participantă la protest atrage atenţia asupra situaţiei grave în care a fost adusă Educaţia şi transmite că a ieşit în stradă pentru viitorul nepoţilor săi, pentru ca aceştia să nu fie nevoiţi să plece din ţară.

"Sunt prezentă în Piaţa Victoriei din luna ianuarie. Protestez pentru viitorul nepoţilor mei. Nu îmi doresc să părăsească ţara.

Mă întristează să văd că Educaţia este o Cenuşăreasă (ca şi Sănătatea). De 27 de ani, toate guvernele au îngenuncheat învăţământul, care se află într-o permanentă reformă fără nicio finalitate. Se vrea - nu cred că greşesc - ca rândul analfabeţilor să se îngroaşe. De ce? Oamenii neşcoliţi pot fi mai uşor manipulaţi.

Ce să mai vorbim despre educaţie când avem un ministru sub orice critică, un agramat care se bagă în afaceri cu manuale şcolare de tipul Educaţie Fizică.

Evoluţia societăţii nu poate avea loc fără un sistem de educaţie solid. Educaţia, prioritate Naţională!", spune protestatara.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne