Ziar sud-coreean: Beijingul ar fi trimis 150.000 de soldaţi la graniţa nord-coreeană

Cu un portavion american în coastă şi discuţii secrete între Xi Jinping şi Donald Trump în SUA, "preaiubitul conducător" în serie Kim Jong-un pare că a rămas fără timp.
Soldaţi chinezi.
Soldaţi chinezi. (Getty Images)

Conform agenţiei de ştiri sud-coreene Chosun, “armata chineză a desfăşurat aproximativ 150.000 de soldaţi la graniţa nord-coreeană, în două grupuri, pentru a se pregăti pentru circumstanţe neprevăzute [sublinierea noastră, n.r]”.

De curând, SUA a anunţat că ar putea acţiona unilateral împotriva ameninţărilor nord-coreene şi a trimis portavionul american USS Carl Vinson şi grupul său aeronaval în apropierea Peninsulei Coreene. Potrivit unui alt raport, pe USS Vinson s-ar afla şi o echipă de operaţiuni speciale a Delta Force, cu misiunea de a-l neutraliza pe dictatorul comunist Kim Jong-un.

Raportul Chosun a susţinut că soldaţii chinezi au fost trimişi la graniţa nord-coreeană din cauza perspectivei adoptării unor “opţiuni militare”, precum un eventual atac preventiv împotriva Coreei de Nord, asemănător cu cel lansat de SUA împotriva Siriei.

Ziarul japonez Sankei Shimbun a susţinut în 9 aprilie că atacul american cu rachete Tomahawk asupra unei baze aeriene folosite de armata siriană a şocat China, sugerând că forţe ale Armatei de Eliberare a Poporului se îndreaptă spre Râul Yalu.

Ziarul nipon a declarat că un material video cu deplasarea forţelor Armatei de Eliberare chineze a fost postat pe Internet, dar autorităţile au înlăturat informaţiile relevante, susţinând că este vorba de o unitate medicală şi logistică.