Voiculescu: Vă rog, nu mai daţi şpagă în spitale! Simbolul corupţiei din sistem e acest nenorocit de plic

Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Creşterea salariilor din sistemul medical trebuie să coincidă cu eradicarea flagelului numit şpagă sau plic, a afirmat luni, pe pagina sa de socializare, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

"Dincolo de bulibăşeala creată de doamna Olguţa&Co. în sistemul sanitar şi de noile inechităţi create de legislaţia proastă promovată de PSD-ALDE, creşterile succesive ale veniturilor din acest domeniu trebuie să coincidă cu eradicarea flagelului numit şpagă sau plic. Nu doar pentru că este inuman şi discriminatoriu faţă de cei mai vulnerabili oameni din societatea noastră - cei săraci care ajung la spital, nu doar pentru că este dezonorant şi de neacceptat atât pentru pacient cât şi pentru medic/asistentă/infirmieră/brancardier, nu pentru că este ilegal, indiferent dacă este primit înainte sau după intervenţie/tratament, ci pentru că felul în care arată şi funcţionează astăzi sistemul sanitar este şi rezultatul corupţiei din sistem, al cărei simbol este chiar acest mic, acest nenorocit plic", a scris Vlad Voiculescu.

Fostul ministru tehnocrat a făcut apel la oameni să nu mai dea mită în spitale.

"Vă rog, nu mai daţi şpagă în spitale! Dacă vi se cere, sunaţi aici: 0800.806.806 (hotline anticorupţie în spitale lansat în 2016)", a conchis Vlad Voiculescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne