Vladimir Putin susţine că este sigur că Assad nu a folosit arme chimice

Preşedintele rus Vladimir Putin a respins marţi orice sugestie că forţele omologului său sirian Bashar al-Assad s-au aflat în spatele unui atac chimic care a provocat zeci de morţi în provincia siriană Idlib în luna aprilie.
Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Getty Images)

“Potrivit informaţiilor noastre, nu există nicio dovadă că armele chimice au fost folosite de Assad. Suntem convinşi că el nu a făcut acest lucru”, a declarat Vladimir Putin într-un interviu pentru publicaţia Le Figaro.

Remarcile liderului de la Kremlin au avut loc la o zi după ce noul preşedinte francez al Franţei, Emmanuel Macron – ale cărui servicii secrete l-au învinuit în luna aprilie pe Assad pentru atacul din Idlib – a declarat că utilizarea armelor chimice în Siria reprezintă o linie roşie pentru Paris şi că încălcarea acesteia va avea consecinţe.

Putin a mai declarat că s-a oferit să aranjeze inspecţii la scena atacului din oraşul Khan Sheikhoun din provincia Idlib, dar că toate puterile majore au refuzat oferta sa.

El a precizat că obiectivul acuzaţiilor este acela de a-l discredita pe Assad şi de a pune presiune pe acesta.

Învinuirea liderului sirian a fost o metodă “de a arăta comunităţii internaţionale de ce a fost necesar să se continue aplicarea presiunilor asupra lui Assad, inclusiv pe cale militară”, a adăugat Putin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe