Vlad Ţurcanu: Ideea unui referendum privind unirea după modelul Crimeei este o cursă

Ambasadorul rus la Bucureşti a propus celor care optează pentru unirea R. Moldova cu România să organizeze un referendum după modelul Crimeei, în replică reproşându-i-se că, în 1812 şi în 1940, nu s-au organizat referendumuri.
Vlad Ţurcanu, comentator, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Timofti
Vlad Ţurcanu, comentator, fost purtător de cuvânt al preşedintelui Timofti (deschide.md)

Declaraţiile de săptămâna trecută ale Ambasadorului rus la Bucureşti, Valerii Kuzmin, la o conferinţă desfăşurată la Suceava pe tema unui referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, după modelul Crimeei cu Federaţia Rusă, au fost catalogate chiar de către Ambasada Rusiei la Bucureşti ca fiind interpretate greşit. Mai mult decât atât, ulterior au urmat şi câteva replici la adresa ambasadorului rus.

„Una din aceste replici este că în 1812 şi în 1940 nu s-au organizat referendumuri, cât despre paralela pe care acesta o trasează cu Crimeea, ştim foarte bine ce s-a întâmplat acolo, a fost o acţiune ale forţelor de securitate în care au fost implicaţi omuleţii verzi şi marea majoritate a statelor de pe glob au înţeles că n-a fost în nici un caz o acţiune democratică în cazul Crimeei”, a declarat analistul politic Vlad Ţurcanu, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chişinău.

În context, comentatorul a specificat că paralela trasată de Kuzmin privind aşa-zisul referendum privind aderarea Crimeei la Federaţia Rusă ar fi cam subţire. În opinia fostului consilier prezidenţial, declaraţiile lui Valerii Kuzmin ar fi mai degrabă „o cursă, bineînţeles, pentru RM şi pentru pentru România în primul rând”, întrucât, a subliniat Ţurcanu, ambasadorul Kuzmin nu alege tot timpul să strălucească prin acţiuni sofisticate sau subtile, ci încearcă mai curând să provoace aşa cum a procedat şi în mandatul său de la Chişinău, unde a provocat mai multe scandaluri şi a ţinut cu tot dinadinsul să pună la încercare răbdarea opiniei publice.

„Acum fiind în mandat la Bucureşti am văzut că ambasada Rusiei de la Bucureşti a retractat repede aceste afirmaţii şi au spus că respectivele declaraţii au fost fie prost aduse sau interpretate. Probabil ambasadorul Kuzmin a putut constata că la Bucureşti spre deosebire de Chişinău nu poţi spune orice, asta e diferenţa clară între o ţară puternică, cum e România şi RM unde slăbiciunile autorităţilor sugerează unor ambasadori şi diverşi alţi emisari că li se permite orice”, a punctat Vlad Ţurcanu.

Totodată, ceea ce ţine de idea organizării unui referendum privind unirea dintre Moldova şi România, acesta o consideră mai degrabă ca fiind o teză agitată intenţionat pentru a se da apă la moara adversarilor românismului din Republica Moldova într-o situaţie în care se cunosc în linii mari opţiunile din acest punct de vedere ale cetăţenilor moldoveni.