Vin minerii! Ortacii plecaţi din Valea Jiului ajung la Guvern

Plecaţi pe jos din Valea Jiului după ce conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunţat disponibilizări, minerii ajung în Bucureşti.
Mineri ieşind din tură. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
18.04.2016

După un marş de peste 300 de kilometri, cei 110 mineri care au plecat pe jos, la începutul săptămânii trecute din Rovinari ajung luni în Capitală.

Minerii, veniţi într-un "marş al disperării", cum îi spun participanţii, vor merge la Guvern. În timp ce liderii sindicali vor avea o întâlnire cu vicepremierul Costin Borc, restul ortacilor vor lua parte la un miting, în faţa Palatului Victoria, relatează digi24.ro.

Reamintim că marşul a fost iniţiat după ce conducerea Complexul Energetic Oltenia a anunţat că va concedia 2.000 de oameni până în iunie. Nemulţumiţi că în timp ce la societăţile ce produc energie pe baza de cărbune se fac disponibilizări, iar România importă energie din alte ţări, vor cere Guvernului ca piaţa de energie să fie echilibrată şi să nu mai aibă prioritate energia regenerabilă, iar cea pe cărbune să fie preluată de SEN numai când vremea este nefavorabilă.

Întâlnirea cu vicepremierul Borc este programată la ora 12 iar liderii de sindicat vor depune memorandum pentru salvarea Complexului Energetic Oltenia şi vor înmâna guvernanţilor o listă cu revendicările angajaţilor companiei.

Potrivit Hotnews, sindicaliştii cer elaborarea în regim de urgenţă a unui program de eficientizare care să aibă la bază capacităţile de producţie la cele patru termocentrale, necesarul de lignit la cel mai mic preţ de producţie şi salarizarea personalului în baza unor indicatori de performanţă. Totodată, sindicaliştii cer sprijin de la Ministerul Energiei în constituirea unui pachet de 1.000 de Megawaţi cu hidro la un preţ competitiv pentru export, cu tranzacţionarea pe pieţele externe.

Reamintim că ortacii au mers pe jos peste 300 de km, iar câţiva dintre ei au ajuns la spital cu răni la picioare.

"De-a lungul Marşului ne-au susţinut toate satele, comunele, oraşele României. Ne-au întâmpinat cu apă, mâncare, dulciuri, fructe şi ce aveau prin grădini. Le mulţumim frumos şi ne plecăm frunţile în faţa acestor bravi români, care mai ţin România în picioare.", scriu liderii sindicali într-un comunicat de presă remis Epoch Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor