Vadim Pistrinciuc: În mediul politic din Moldova a devenit o normă să nu vorbeşti la telefon

Filajul în Republica Moldova deja trezeşte glume şi bancuri, iar mulţi s-au convins că e adevărat şi nu paranoia, a scris politicianul, în contextul în care, după Vlad Filat, şi Dorin Chirtoacă s-a trezit cu imagini indecente pe reţelele de socializare, imediat ce a fost eliberat din arest la domiciliu.
Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM
Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM (www.facebook.com / Pistrinciuc Vadim)

În mediul politic de astăzi din Republica Moldova, indiferent de partide sau instituţii, a devenit deja o normă să nu vorbeşti la telefon, astfel că deputaţii, în fumoar, la cantină sau pe coridor, când discută despre ceva, de obicei se feresc, iar cei mai mulţi îşi ascund telefoanele, toţi ştiu, sunt siguri că sunt ascultaţi, a scris deputatul liberal-democrat, Vadim Pistrinciuc pe contul său de socializare, în contextul evenimentelor din ultima perioadă.

După ce a fost anunţat că este plasat din arest la domiciliu, în arest judiciar, Dorin Chirtoacă a declarat pentru presă că „ceva nu este în regulă”, aflând ulterior, că pe reţelele de socializare au început să fie transmise imagini video porno cu edilul în prim plan. Astfel, cele mai sumbre aşteptări ale primarului suspendat s-au adeverit mult mai repede decât s-a aşteptat.

„Filajul extern în anumite situaţii, deja trezeşte glume şi bancuri. Mulţi au avut ocazia, nepublică, să se convingă că e adevărat şi nu paranoia. Unii care îşi pot permite, îşi comandă oameni care le verifică dormitoarele şi băile de microfoane. Toţi se uită împrejur când se întâlnesc, vorbesc. Unii sunt nevoiţi şi necesităţile să şi le facă ”artistic” – ”mai ştii, dar dacă ajunge în reţea… azi ori mâine”. Toţi se protejează. Sau încearcă. Dar deja vorbesc că nici asta nu ajută – uşor îţi ”desenează” nişte chat-uri, conversaţii, îţi mai montează din convorbiri. Nu e o invenţie. E ceea ce vorbesc toţi. Iar drama cea mare nu constă în faptul că nu se referă doar la politicieni”, a adăugat deputatul PLDM.

Politicieni din opoziţie, deputaţi, lideri de opinie, primari de oraşe şi sate, ziarişti, consilieri, blogheri etc., toţi ar putea fi subiecţi ai realităţilor descrise de politician. Mai mult decât atât, acesta afirmă că toţi ştiu despre acest lucru, drama constituind-o şi faptul că nu-şi amintesc de cele „12000 de interceptări oficiale în comparaţie cu 2700 din perioade anterioare”.

„Drama este în faptul că ştim că cifra celor neoficiale e mult mai mare. Drama e că nici nu ne imaginăm de câte ori e mai mare. Tragedia e în faptul că toate astea nu se fac pentru a combate corupţia adevărată, terorismul, sau a contribui la securitatea naţională. Mâine şi poimâine, toţi se vor ascunde în spatele unor declaraţii, condamnări publice, pline de expresii grele, apel la valori, reveniri la principii, neacceptări. Inclusiv şi cei ce au făcut-o, sau au beneficiat, vor condamna totul fără excepţii”, a punctat Vadim Pistrinciuc.