USR mută în stradă lupta contra PSD: Cetăţenii, rugaţi să îşi ia concediu şi să vină la Parlament

"Când nedreptatea devine lege, rezistenţa devine datorie!", a transmis USR, care îi cheamă pe români în stradă să protesteze împotriva PSD.
Dan Barna
Dan Barna (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Biroul Naţional al Uniunii Salvaţi România, întrunit în şedinţă de urgenţă, sâmbătă, ca urmare a faptului că "PSD a ales să facă scut în jurul unui infractor", a decis ca USR se cheme toţi cetăţenii români la un protest paşnic miercuri, 27 iunie, în Parcul Izvor din faţa Parlamentului, începând cu ora 12:00, potrivit unui comunicat de presă remis sâmbătă redacţiei.

"Acţiunea se va numi "Ia-ţi zi liberă pentru România". USR îndeamnă cetăţenii să îşi ia concediu pentru a veni la Bucureşti, miercuri, ziua în care se votează în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE. Guvernul, Parlamentul şi alte instituţii vitale ale statului au devenit scut personal pentru un infractor, în condiţiile în care şefii acestor instituţii anunţă intenţia făţişă de a modifica legile în interesul personal şi în beneficiul lui Liviu Dragnea, care are două condamnări penale. Acest partid este o ameninţare pentru viitorul României şi trebuie să plece de la putere", se arată în comunicatul citat.

Partidul condus de Dan Barna face apel la toate partidele politice, la cetăţeni, la simpatizanţii USR şi ai altor partide politice, la societatea civilă, la sindicate, să se alăture acestui protest.

"Guvernul Dăncilă, care ameninţă să dea ordonanţe de urgenţă pentru a-l scăpa de condamnare pe Liviu Dragnea, trebuie să plece. O astfel de ordonanţă este o intervenţie gravă a executivului în puterea judecătorească şi este semnalul pentru sfârşitul democraţiei în România. Este nevoie de coalizarea tuturor forţelor pentru a opri această guvernare a penalilor care pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Îndemnăm cetăţenii României să poarte începând de astăzi o banderolă albă #FărăPenali, în semn de grevă japoneză. USR va cere în Parlament, în fiecare zi, demisia din toate funcţiile deţinute de Liviu Dragnea. Liviu Dragnea este un pericol pentru România, este un pericol pentru viitorul copiilor noştri. Liviu Dragnea trebuie să plece", a punctat USR,

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne