USR: La Primăria Sector 2 nu se respectă procedurile legale şi se risipesc bani publici

Consilierii Uniunii Salvaţi România din cadrul Consiliului Local Sector 2 atrag atenţia asupra unor nereguli grave din cadrul Primăriei Sector 2, respectiv risipirea banilor publici şi faptul că documentaţia aferentă unor hotărâri importante pentru cetăţeni le este pusă la dispoziţie cu întârziere.
Loredana Diacu
23.12.2016

alte articole

Şedinţă a Consiliului Local Sector 2 (Epoch Times)
Loredana Diacu
23.12.2016

La Primăria Sector 2 nu se respectă procedurile legale şi se risipesc bani publici, susţin reprezentanţii Uniunii Salvaţi România (USR) în Consiliul Local al sectorului condus de primarul PSD Mugur Toader. Pe de altă parte, USR mai anunţă că, la ultima şedinţă de Consiliu Local, au prezentat un nou proiect care prevede instalarea de parcări de biciclete în incinta instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2.

Neregulile acuzate de USR:

Nerespectarea termenelor privind materialele de pe ordinea de zi

"Ieri, 22 decembrie, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului Local Sector 2. Potrivit legii 215/2001, odată cu anunţarea convocării, trebuie puse la dispoziţia consilierilor locali materialele de pe ordinea de zi. Conform notei de convocare, pe ordinea de zi urmau să se afle 14 puncte. Dintre acestea, vineri, când a fost anunţată şedinţa, au fost publicate pe site-ul Primăriei doar 9 proiecte, lipsind proiecte importante cum ar fi rectificarea bugetară a Sectorului 2 sau regulamentul de organizare şi funcţionarea a Consiliului Local Sector 2. 3 zile mai târziu, alte 4 proiecte au fost afişate pe site-ul Primăriei depăşind termenul legal pentru publicare", atrag atenţia consilierii USR.

Potrivit acestora, cel mai important proiect, respectiv cel de rectificare bugetară, a fost făcut public abia marţi, pe 20 decembrie, cu doar 2 zile înainte de şedinţă şi la o zi după şedinţa comisiei de buget, de pe 19 decembrie.

"O nouă nerespectare a procedurilor legale şi o situaţie absurdă, în care comisia de buget a discutat pe baza unor date recitate dintr-un rezumat. Comportamentul responsabililor din Primărie sfidează raţiunea, în condiţiile în care documentul referitor la rectificarea bugetară are 439 de pagini, fiind practic imposibil de parcurs în doar 2 zile. Mai mult, acest document nu a fost însoţit iniţial de vreo expunere de motive sau de vreun raport, aşa cum este cazul tuturor celorlalte hotărâri", informează consilierii.

Bani publici risipiţi

USR sector 2 mai precizează că, tot cu 2 zile înainte de şedinţă, pe ordinea de zi au fost adăugate două puncte, din nou fără ca aceste proiecte să treacă prin comisiile de specialitate, unul dintre ele referindu-se la achiziţia unui imobil situat pe str. Olari nr. 11-13, proiect care a fost respins la şedinţa ordinară anterioară.

"De data aceasta proiectul a trecut, fiind validată achiziţia unui imobilul compus din clădiri şi teren cu destinaţia de sediu administrativ pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2, la preţul de 1,1 milioane de euro. Consilierii USR s-au opus acestei decizii, deoarece decizia este una ce va duce la risipa banului public. Clădirile cu pricina sunt supraevaluate, într-o stare avansată de degradare şi vor necesita reparaţii în valoare de 200.000 de euro pentru a fi renovate. USR îşi exprimă public nedumerirea cu privinţă la motivele acceptării unui proiect care, în aceeaşi formă, a fost respins cu doar 1 lună în urmă", arată consilierii USR.

Partea plină a paharului - Proiect pentru parcări de biciclete

Consilierii USR Sector 2 mai anunţă că - în pofida propagandei PSD de la Primăria Bucureşti, cum că Uniunea Salvaţi România nu face decât să se opună proiectelor pentru bucureşteni - au prezentat un nou proiect care prevede instalarea de parcări de biciclete în incinta instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 2.

"Proiectul a fost validat şi urmează să fie implementat în 2017. O astfel de iniţiativă este vădit benefică atât pentru sănătatea elevilor şi cadrelor didactice care doresc să vină cu bicicleta la şcoală sau liceu, cât şi pentru decongestionarea traficului rutier, având în vedere că multe distanţe scurte pot fi parcurse mai rapid pe bicicletă", anunţă consilierii, precizând că, din iunie 2016 şi până acum, au propus 8 proiecte şi au fost aprobate 3.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor