USR iese la atac: PSD a distrus mineritul din România!

Cristina Prună
Cristina Prună (Cristina Prună)

Coaliţia de guvernare se dovedeşte iresponsabilă în ceea ce priveşte sectorul minier din România şi pune într-un real pericol Sistemul Energetic Naţional, a transmis marţi, în cadrul unui comunicat de presă, partidul Uniunea Salvaţi România, în contextul în care Comisia Europeană a decis să deschidă o investigaţie în ceea ce priveşte ajutoarele de stat oferite Complexului Energetic Hunedoara (CEH).

USR susţine că lipsa de măsuri concrete şi incapacitatea de a oferi un plan viabil de redresarea CEH din partea reprezentanţilor puterii sunt motivele principale pentru care compania din Valea Jiului a ajuns în situaţia de a fi investigată de către Bruxelles.

"Asistăm la jocul periculos al unor oameni care se dovedesc incompetenţi şi care, ca să îşi ascundă acest lucru, au promis la nesfârşit că vor rezolva situaţia din mineritul românesc. Promisiunea că se vor face mari retehnologizări şi că CEH se va restructura ne este fluturată încă de la începutul mandatului actualei coaliţii guvernamentale. Nu am primit nimic concret până acum pentru simplul fapt că nu există soluţii şi cred că nici o preocupare reală. Visele unora că vor redeschide mine şi vor face mari exploatări carbonifere în Valea Jiului sunt doar vise.

Ministerul Energiei a tergiversat măsurile care se impuneau şi au dus CEH în situaţia de a se reîntoarce în pragul falimentului. Adaug la acest fapt şi imposibilitatea acestei companii de a plăti taxele către bugetul de stat, fapt asupra căruia am insistat de mai multe ori. CEH este victima perfectă a incompetenţei guvernanţilor şi a "revoluţiei fiscale" a PSD. Cei din Valea Jiului care au crezut în promisiunile de la Bucureşti şi vor vedea pe pielea lor cât valorează acestea", a declarat deputatul USR Cristina Prună, membru în Comisia de Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor.

Complexul Energetic Hunedoara a intrat de două ori în insolvenţă în ultimii doi ani şi este una dintre companiile cu cele mai mari datorii din România, 599.915.919 lei, din care mai bine de o treime sunt către bugetul de stat. CEH are în momentul de faţă 6.600 de angajaţi şi produce aproximativ 5% din energia electrică din România.

"Am atras atenţia în mai multe rânduri factorilor decidenţi din conducerea Ministerului Energiei şi din conducerea Complexului Energetic Hunedoara că situaţia tinde să ia o turnură periculoasă pentru soarta mineritului în Valea Jiului. Am mers la sfârşitul anului trecut la Petroşani şi m-am întâlnit cu conducerea CEH şi am primit asigurări că se lucrează. Am interpelat Ministerul Energiei în luna februarie a acestui an şi am primit asigurări că există un plan de revitalizare şi retehnologizare a CEH. Din păcate, nimic concret, aşa că am ajuns astăzi să constatăm că s-a deschis o investigaţie aprofundată a Comisiei Europene în legătură cu ajutoarele de stat acordate CEH.

Am să traduc ce înseamnă acest lucru: orice intenţie de a mai oferi CEH bani de la stat este practic imposibilă, iar restructurarea Complexului va fi una dură pe care o vor suporta în primul şi în primul rând angajaţii. Este o lipsă de profesionalism incredibilă, un mod de a te juca cu soarta oamenilor şi a Sistemului Energetic Naţional care frizează iresponsabilitatea totală. PSD a reuşit să distrugă mineritul din România în timp ce promitea oamenilor din Valea Jiului că totul va fi bine", a precizat Cristina Prună.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne