Uniunea Judecătorilor critică la pachet Senatul şi DNA în cazul Oprea

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, instituţie condusă de Dana Gîrbovan, critică atât decizia Senatului de a bloca ancheta lui Gabriel Oprea, cât şi modul în care procurorii DNA au comunicat public în acest caz.
Dana Gîrbovan, şefa Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România. (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
21.09.2016

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă modul în care Senatul şi DNA au ales să acţioneze şi să comunice în cazul cererii de începere a urmării penale faţă de fostul vicepremier Gabriel Oprea pentru uciderea din culpă a poliţistului Bogdan Gigină, conducând la impresia că justiţia se înfăptuieşte fie de parlamentari, fie de procurori, şi nu de către judecători, se arată într-un comunicat remis miercuri de instituţia condusă de Dana Gîrbovan.

"Astfel, Senatul României a ales să justifice votul prin care a respins cererea de urmărire penală faţă de senatorul Gabriel Oprea pe motiv că "dosarul este subţire". UNJR reaminteşte Senatului României că votul dat asupra cererii de urmărire penală nu echivalează cu o sentinţă, parlamentarii neputându-se substitui judecătorilor. Parlamentul României, ca putere legiuitoare, nu poate acţiona ca un organism judiciar care, făcând o analiză prealabilă a probelor administrate în cauză, să blocheze practic continuarea anchetei pe motiv că acestea sunt insuficiente", se precizează în documentul citat.

Potrivit UNJR, imunitatea parlamentară este o garanţie juridică a exercitării nestânjenite de către deputaţi şi senatori a activităţii lor, iar în cazul miniştrilor a exercitării funcţiei lor executive.

"În nici o circumstanţă şi sub nici un pretext ea nu trebuie interpretată ca o înlăturare a răspunderii juridice a deputatului sau senatorului pentru încălcarea legilor, ci ca o protecţie împotriva eventualelor abuzuri sau presiuni. În cazul de faţă, era vorba despre anchetarea morţii unei persoane, faptă ce nu are legătură cu protejarea modului în care un senator şi/sau ministru îşi exercită funcţia. Este inadmisibil că, după atâţia ani, senatorii nu au înţeles încă limitele şi rolul imunităţii parlamentare", au transmis judecătorii.

Pe de altă parte, UNJR dezavuează şi modul în care DNA a comunicat public pe acest caz, "vulnerabilizând ancheta penală, care ar trebui făcută cu foarte mare profesionalism respectând cu stricteţe prevederile din Cod, cu atât mai mult cu cât e vorba de acuzaţii privind uciderea din culpă a unei persoane."

"Prin comunicatul din data de 20 septembrie 2016 DNA a amplificat emoţia generală după votul din Senat, afirmând că acel vot "îi plasează pe procurorii DNA în imposibilitatea stabilirii răspunderii penale a fostului ministru de Interne pentru moartea poliţistului Bogdan Gigină". Această afirmaţie este o antepronunţare cu privire la o anchetă penală ce încă nu a început, ceea ce vulnerabilizează întreaga acţiune a DNA, transformându-i pe procurori în judecători şi creând premizele contestării acţiunii procurorilor anticorupţie.

Este absolut inadmisibil ca o anchetă penală soldată cu moartea unei persoane să fie tratată cu superficialitate şi lipsă de profesionalism de instituţii fundamentale ale statului, în timp ce familia poliţistului Bogdan Gigină şi cetăţenii solicită disperat şi public să se facă dreptate. Aceste derapaje instituţionale tot mai dese, susţinute din păcate de o parte a presei, discreditează acţiunile acestor instituţii şi vulnerabilizează în mod grav România ca stat", a subliniat UNJR.

În opinia judecătorilor, mutarea actului de judecată din instanţe în spaţiul public conduce la această situaţie halucinantă în care dosarele apar ca fiind instrumentate nu urmând regulile legale şi constituţionale, ci în funcţie de campanii mediatice, oportunităţi de imagine ori interese politice.

"Este timpul revenirii la legalitate înainte ca subminarea democraţiei şi a statului de drept în România să fie iremediabilă, iar prima condiţie pentru legalitate este exercitarea de către fiecare putere şi instituţie din stat a atribuţiilor sale în mod profesionist şi strict în limitele competenţei ce îi revin", se mai arată în comunicatul UNJR.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că poziţia judecătorilor de la UNJR a stârnit critici în spaţiul public din moment ce aceştia le reproşează procurorilor DNA exact ceea ce au făcut ei în comunicatul de presă remis astăzi, şi anume constatarea faptului că Senatul a blocat ancheta în cazul Oprea. Or, în acest caz avem de-a face cu o constatare obiectivă şi nu cu o antepronunţare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor