Ungaria adoptă o controversată lege privind ONG-urile finanţate din străinătate

Parlamentarii ungari au aprobat marţi o lege controversată privind organizaţiile neguvernamentale care sunt finanţate din afara Ungariei.
Premierul ungar Viktor Orban.
Premierul ungar Viktor Orban. (Getty Images)

Noua lege prevede ca grupurile care primesc pe an fonduri străine în valoare de peste 24.000 de euro să se înregistreze ca “organizaţii susţinute din străinătate” sau riscă să fie închise.

ONG-urilor li se va cere, de asemenea, să listeze toţi sponsorii străini care le oferă într-un an peste aproximativ 1.800 de dolari (1.600 de euro).

Legea a fost elaborată de guvernul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, care susţine că măsurile urmăresc să îmbunătăţească transparenţa şi să lupte împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului.

Grupurile internaţionale pentru drepturile omului au declarat că legea urmăreşte să suprime vocile critice la adresa conducerii Ungariei.

Luna trecută, Parlamentul European a condamnat Ungaria pentru “deteriorarea gravă” a statului de drept şi respectarea drepturilor omului, cerând guvernului de la Budapesta să retragă proiectul de lege.

Soros vs. Orban

În plus, Budapesta a fost criticată de Bruxelles şi pentru o altă lege, cea privind învăţământul superior, care a fost adoptată de Parlamentul ungar în luna aprilie şi prevede anumite reglementări în ceea ce priveşte universităţile străine care funcţionează în Ungaria, cerându-le să fie acreditate şi să aibă un campus în ţara lor de origine.

În ultimele câteva luni, Budapesta a fost scena mai multor demonstraţii împotriva celor două proiecte legislative.

Criticii celor două legi şi opozanţii guvernului Orban acuză că aceste măsuri urmăresc, printre altele, să lovească în Universitatea Centrală Europeană (UCE) din Budapesta, care a fost înfiinţată de miliardarul american de origine ungară George Soros.

Universitatea lui Soros oferă diplome acceptate atât în SUA cât şi în Ungaria, dar instituţia deţine un campus doar în Budapesta, nu şi în statul american New York, unde este acreditată. De altfel, Soros finanţează multe ONG-uri în Ungaria.

Orban îl consideră pe Soros un inamic ideologic al cărui ideal de “societate deschisă” este în sens contrar planurilor premierului de a transforma Ungaria într-un “stat neliberal”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe