Un imens aisberg pluteşte în derivă prin Marea Weddell

Noile imagini ale aisbergului A-68 arată că în ultimele săptămâni s-ar îndepărta de Antarctica.
Icebergul A-68, în partea dreaptă, se separă de banchiza Larsen C
Icebergul A-68, în partea dreaptă, se separă de banchiza Larsen C (ESA)

Aisbergul gigantic A-68, care s-a desprins acum două luni din banchiza Larsen C - una dintre cele mai mari banchize ale Antarcticii -, se îndepărtează de continentul alb şi pluteşte deja în derivă în Marea Weddell. Unii experţi semnalează, bazându-se pe cele mai recente imagini prin satelit, că distanţa actuală dintre aisberg şi continent, în comparaţie cu cea din ultimele două săptămâni ale lunii august, a crescut de la 35 kilometri la 75 kilometri.

Cu toate acestea, unii oameni de ştiinţă sunt mai precauţi. "Este un calcul superior. Decalajul dintre limita extremă sudică a aisbergului şi banchiza de gheaţă ar trebui să fie acum de aproximativ 50 km distanţă”, a declarat Ted Scambos, cercetător principal la National Snow and Ice Data Center (NSIDC), Statele Unite ale Americii. Potrivit directorului ştiinţific de la British Arctic Survey (BAS) din Marea Britanie, David Vaughn, “aisbergul s-a rotit în sens invers sensului acelor de ceasornic, dar este încă aproape de locul unde s-a format şi nu a început încă să se rupă“, a relatat publicaţia La Vanguardia.

Din momentul în care blocul imens de gheaţă de 5.800 km² s-a separat de banchiză la 12 iulie a.c. – inclusiv înainte de separare - mulţi oameni de ştiinţă şi centre de cercetare, cum ar fi NSIDC şi BAS, au urmărit cu atenţie evoluţia sa. Urmărirea se face în principal prin imagini luate prin satelit, cu toate că în timpul iernii australe nu există condiţii favorabile, din cauza nopţilor lungi şi a norilor.


Imagini ale radarelor şi senzorilor infraroşi ai satelitului spaniol Deimos1 (în pătrat), din 16 septembrie 2017, permit aprecierea distanţei existente între aisberg şi banchiza Larsen-C, comparativ cu imaginile din 24 august 2017 (imaginea mare).
Imagini ale radarelor şi senzorilor infraroşi ai satelitului spaniol Deimos1 (în pătrat), din 16 septembrie 2017, permit aprecierea distanţei existente între aisberg şi banchiza Larsen-C, comparativ cu imaginile din 24 august 2017 (imaginea mare). (La Vanguardia)

Profesorul Stef Lhermitte de la Technische Universiteit Delft din Olanda a fost unul dintre primii care a avertizat în legătură cu situaţia aisbergului. Prin contul său de Twitter, acesta a publicat imagini ale A-68 capturate în ultimele zile de către echipele satelitului Sentinel-1 (Agenţia Spaţială Europeană), împreună cu un mesaj care indica: „după o mişcare iniţială de du-te vino a aisbergului A-68 de la banchiza Larsen C, se pare că acum se îndepărtează în derivă".

În funcţie de curenţii marini, călătoria în care se angajează blocul de gheaţă poate fi diversă, deşi evoluţia sugerează experţilor că nu va rămâne în aceeaşi poziţie şi se va mişca în mod periculos.

Dar, până în momentul în care aisbergul se va deplasa în afara gheţii marine "poate dura mai mult de un an", potrivit afirmaţiilor lui Ted Scambos de la NSIDC. "Există mai multe vârtejuri în această zonă a mării Weddell care capturează frecvent aisberguri, timp de zile sau luni, înainte ca acestea să ajungă în oceanul deschis", declară omul de ştiinţă.

Pe de altă parte, nu s-au detectat fracturi noi. În momentul de faţă, în afară de fragmentul dreptunghiular care s-a crăpat în partea în care s-a produs ruptura definitivă a aisbergului, nu s-au observat noi fisuri. "Aisbergul A-68 va rămâne probabil stabil. În următoarele săptămâni ar putea pierde câteva părţi care s-au crăpat deja parţial, dar pierderile datorate schimbărilor din ocean sau din atmosferă vor fi foarte mici până în momentul în care se va deplasa spre nord, în afara gheţii marine", afirmă Scambos.

Cercetătorii doresc să transforme acest episod neobişnuit într-un important experiment ştiinţific, aşa că "vom observa restul banchizei Larsen C pentru a detecta semne de noi fracturi. Cred că este puţin probabil să aibă loc schimbări majore, însă chiar şi o singură nouă fisură ar avea consecinţe importante în următorii câţiva ani în ceea ce priveşte stabilitatea banchizei", concluzionează Scambos.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Știință