Un birou al organizaţiei Memorial ia foc în regiunea rusă Inguşeţia

Birou încendiat al grupul Memorial în oraşul Nazran, regiunea rusă Inguşetia, 17 ianuarie 2018.
Birou încendiat al grupul Memorial în oraşul Nazran, regiunea rusă Inguşetia, 17 ianuarie 2018. (Captură Foto)

Unul dintre cele mai mari grupuri pentru drepturile omului din Rusia a afirmat miercuri că un birou din sudul ţării a fost grav deteriorat într-un incendiu care a avut loc în cursul nopţii. Grupul a afirmat că incidentul face parte dintr-o campanie de a-l alunga din regiune.

Fotografiile făcute la biroul grupului Memorial în Nazran, un oraş din regiunea rusă Inguşeţia, care se învecinează cu Cecenia, prezintă interiorul înnegrit şi deteriorat al încăperii din cauza incendiului.

Grupul Memorial a fost supus la presiuni în regiunea majoritar musulmană a Caucazului de Nord după ce poliţia din Cecenia l-a arestat în această lună pe directorul biroului, care a fost acuzat că ar fi deţinut o cantitate mare de canabis. Pentru această infracţiune, în Rusia se poate acorda o sentinţă de până la 10 ani de închisoare.

Potrivit Reuters, temerile legate de cazul activistului închis Oiub Titiev – care i-a scris preşedintelui Vladimir Putin, explicându-i că totul a fost o înscenare şi că poliţia a plasat drogurile în automobilul său – au determinat SUA şi Europa să ceară eliberarea sa.

Autorităţile cecene sunt foarte nemulumite pentru că Memorial a raportat cazuri de dispariţie, tortură şi incendieri punitive ale locuinţelor ce au avut loc în regiune. Predecesorul lui Titiev, Natalia Estemirova, a fost răpită şi împuşcată mortal în 2009. Ramzan Kadîrov, preşedintele Ceceniei, a afirmat că acuzaţiile potrivit cărora autorităţile ţării recurg la acţiuni violente ilegale sunt false şi inventate pentru a se putea obţine subvenţii străine.

Grupul Memorial a precizat că incendiul din cursul nopţii trecute a fost parţial înregistrat pe camerele de supraveghere, care au arătat cum doi bărbaţi mascaţi au pătruns în birou cu canistre cu petrol. Totodată, grupul a cerut autorităţilor din Inguşeţia să investigheze incendiul ca un atac terorist.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe