UE susţine în continuare ideea deschiderii “cât mai curând posibil” a frontierelor pentru 75 milioane de turci

Uniunea Europeană se angajează să le permită cetăţenilor turci să viziteze blocul european fără vize. De asemenea, anul viitor, Bruxelles-ul va aloca alte 3 miliarde de euro pentru imigranţii din Turcia, a declarat un comisar european.
Comisarul UE pentru Imigraţie, Dimitris Avramopoulos.
Comisarul UE pentru Imigraţie, Dimitris Avramopoulos. (Getty Images)

Comisarul UE pentru Imigraţie, Dimitris Avramopoulos, a explicat că toate elementele acordului privind imigranţii care a fost încheiat cu Turcia avansează, după ce Ankara a fost de acord să oprească valul de imigranţi din Orientul Mijlociu în schimbul unor ajutoare de câteva miliarde de dolari şi a deschiderii graniţelor europene pentru cetăţenii turci.

El a făcut aceste remarci publicaţiei turce Hürriyet înaintea unei vizite în Turcia. Într-o ediţie în limba turcă a publicaţiei, el este citat, potrivit unei traduceri neprelucrate, afirmând că acordul se află în “ultima sa etapă”.

Întrebat când se aşteaptă la un progres în ceea ce priveşte călătoriile fără vize, în versiunea în limba engleză a interviului, Avramopoulos a subliniat că Ankara trebuie “să respecte punctele de referinţă rămase”, inclusiv revizuiri la legea contra terorismului.

“UE se angajează să îndeplinească toate elementele acordului privind imigraţia dintre UE şi Turcia, inclusiv liberalizarea vizelor, iar blocul european continuă să încurajeze eforturile Turciei de a finaliza toate punctele de referinţă ale Planului Liberalizării Vizelor cât mai curând posibil”, a precizat el.

“În acest moment, toate părţile trebuie să evite orice ar putea submina cooperarea şi concentrarea pe interese reciproce”, a susţinut Avramopoulos.

El a declarat că un număr şi mai mare de imigranţi vor fi aduşi în Europa: “În 27 septembrie, am cerut statelor UE să reinstaleze în următorii doi ani alte 50.000 de persoane din Turcia, Iordania, Liban şi diverse ţări de-a lungul rutei Mediteranei Centrale”.

“Am primit deja promisiuni pentru peste 38.000 de persoane din 18 ţări şi ştiu că multe vor urma în curând”, a mai adăugat el.

Avramopoulos a menţionat că aproape 3 miliarde de euro au fost trimişi imigranţilor din Turcia ca parte a acordului şi un fond în valoare de alte 3 miliarde va fi creat în curând.

“Rămânem angajaţi acordului UE-Turcia, care stipulează în mod clar că, de îndată ce resursele existente sunt folosite complet, şi dacă au fost respectate unele cerinţe [de către Turcia] atunci UE va mobiliza fonduri suplimentare”, a afirmat el, indicând că vor avea loc discuţii suplimentare între membrii UE privind aceste noi fonduri în 2019.