Tudorel Toader se poziţionează de partea comisiei parlamentare pentru anchetarea alegerilor din 2009

Ministrul Justiţiei trimite un mesaj indirect dar ferm, pe pagina sa de Facebook, în favoarea susţinerii activităţii Comsiei parlamenare pentru anchetarea alegerilor din 2009, comisie înfiinţată la dorinţa lui Dragnea şi Tăriceanu după o serie de declaraţii ale lui Dan Andronic.
Tudorel Toader (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Ana Ion
07.08.2017

UPDATE: Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, că afirmaţia sa potrivit căreia loialitatea constituţională exclude orice acţiune sau inacţiune de natură să afecteze activitatea unei comisii parlamentare, a fost un enunţ cu valoare de principiu şi nu s-a referit la ceva sau cineva anume.

"Am făcut un enunţ, o afirmaţie, cu valoare de principiu. O afirmaţie în care am dezvoltat parţial conţinutul principiului loialităţii constituţionale, un principiu care înseamnă un ataşament faţă de valorile constituţionale, un principiu care este izvorât din exigenţele, regulile legii fundamentale. În baza acestui principiu, având în vedere că este o discuţie destul de recentă cu privire la comisia parlamentară, am făcut un enunţ iarăşi cu valoare de principiu. Nu uitaţi că regulamentul de organizare, funcţionare al comisiei parlamentare a trecut inclusiv prin controlul de constituţionalitate. Curtea Constituţională a spus că regulamentul respectă exigenţele Constituţiei. Prin urmare, loialitatea constituţională — regulă general valabilă pentru orice persoană invitată sau citată, persoană care nu poate să afecteze buna desfăşurare a comisiei. Nu m-am referit la cineva în concret, nu m-am referit la cineva anume. Valabil pentru orice persoană, indiferent de rang, de funcţie, de demnitate", a explicat Tudorel Toader, preluat de Agerpres, la Ministerul Justiţie

* * *

"Loialitatea constituţională, constând în ataşamentul faţă de regulile, principiile şi valorile constituţionale, exclude orice acţiune sau inacţiune de natură să afecteze activitatea unei comisii parlamentare!!", scrie ministrul Justiţiei pe pagina sa de Facebook. în contextul în care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a refuzat de trei ori consecutiv să se prezinte în faţa comisiei parlamentare de anchetare a alegerilor din 2009 iar procurorul general, Augustin Lazăr, a refuzat şi el să le trimită parlamentarilor dosarul cazului, dosar clasat recent.

Sub postare, Tudorel Toader a încărcat o fotografie cu logo-ul ministerului pe care îl conduce, dând astfel un aer oficial poziţionării sale.

Reamintim că Augustin Lazăr a refuzat să transmită Comisiei parlamentare pentru anchetarea alegerilor din 2009 dosarul deschis de instituţia sa, arătând că cererea parlamentarilor "ridică o problemă de drept, respectiv definirea limitelor legale şi a cadrului cooperării loiale, care trebuie să se facă cu respectarea Constituţiei şi a legilor în vigoare, având în vedere specificul activităţii judiciare."

Aşadar, Augustin Lazăr a solicitat CSM să aprecieze dacă este necesară sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa unui conflict constituţional între autoritatea legislativă şi cea judecătorească.

La rândul lor, reprezentanţii comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 au cerut Consiliului Superior al Magistraturii să respingă solicitările Parchetului General.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor