Tudorel Toader: Dacă scopul lui Popoviciu era să se predea, lua avionul spre casă

Cei care sperau că Popoviciu va fi adus rapid în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa s-ar putea să mai aibă de aşteptat. Nici măcar ministrul Justiţiei nu este prea optimist în legătură cu predarea lui Popoviciu în mâinile autorităţilor britanice care, de altfel, l-au şi eliberat rapid.
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei),
Tudorel Toader(Ministrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)

De unde acum trei zile declara că apreciază faptul că Puiu Popoviciu s-a predat la Londra, căci aceasta înseamnă că nu va contesta măsura decisă în cazul său, mai nou, ministrul Justiţiei nu mai pare tot atât de încântat. Motivul pentru care Popoviciu s-a predat la Londra ar putea fi că acesta vrea să fie "protejat" de autorităţile judiciare de acolo, susţine Tudorel Toader.

"Imediat după momentul în care s-a predat autorităţilor judiciare londoneze, am avut mai multe intervenţii telefonice şi spuneam să privim cu prudenţă faptul lui de a se pune la dispoziţie şi să vedem care este scopul acelui fapt. Dacă scopul ar fi fost acela de a se fi predat autorităţilor române, putea să ia avionul şi să vină acasă, să meargă la ambasadă.

De aceea, spuneam să privim cu prudenţă, să vedem care este motivul/mobilul acestei predări, acum am văzut. Acela de a rămâne sub protecţia autorităţilor judiciare engleze", a declarat joi ministrul Justiţiei, citat de ziare.com.

Tudorel Toader a mai susţinut că acum se vorbeşte deja despre o punere în executare a unui mandat de arestare, având în vedere că acesta a fost trimis autorităţilor judiciare londoneze.

"Vor verifica mandatul de arestare şi vor decide în consecinţă", a punctat ministrul.

Cât despre posibilitatea ca Popoviciu să ceară azil politic în Anglia, ministrul Justiţiei a susţinut că este prea devreme să se discute despre acest aspect.

Reamintim că Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare, s-a predat la Londra, fiind însă eliberat pe cauţiune. Întrebat de Antena 3 când are de gând să revină în România, Puiu Popoviciu a răspuns că atunci când se vor "respecta drepturile omului".

În ziua "predării" lui Popoviciu la Londra, ministrul Justiţiei declara că apreciază faptul că omul de afaceri Puiu Popoviciu s-a predat la Londra, căci aceasta înseamnă că nu va contesta măsura decisă în cazul său, relata Hotnews.

"E o chestiune personală. Nu pot să fac astfel de aprecieri, dar pentru bunul mers al justiţiei, apreciez ca fapt bun. (...) Atunci când te predai nu mai conteşti măsura. În cazul Ghiţă a fost invers. A fost identificat, reţinut, după care a contestat", a declarat Toader, preluat de News.ro, la Digi24