Traian Băsescu: Pentru tehnocraţi a fost mai scumpă ideea de a fi miniştri decât de a-şi servi ţara [video]

Guvernul tehnocrat a urmat întocmai instrucţiunile celor două mari partide, PSD şi PNL, atunci când a făcut bugetul pe 2016, susţine preşedintele Mişcării Populare, Traian Băsescu.
Andrei Pricopie
19.12.2015

alte articole

Traian Băsescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
19.12.2015

"Bugetul pe 2016 este bugetul lui Victor Ponta. Nu înţeleg care este deosebirea între ce ar fi făcut Victor Ponta şi ce au făcut tehnocraţii. Guvernul a urmat întocmai instrucţiunile celor două partide politice, PSD şi PNL. A fost votat fără amendamente care să schimbe cumva viziunea celor două partide", a declarat Traian Băsescu.

Fostul preşedinte afirma că bugetul pe anul viitor se remarcă prin două caracteristici "extrem de grele", care vor aduce cu sine efecte devastatoare pentru ţară.

"Una este că investiţiile sunt de numai 5,1% din PIB, în timp ce, comparând cu cel mai greu an de criză, 2010, atunci investiţiile au fost 6,8% din PIB şi ne-au permis să menţinem şomajul la o cotă acceptabilă. Iar a doua arată un pas înapoi, arătând că tehnocraţii sunt pregătiţi să facă orice numai să stea pe scaunele de acolo — deficitul bugetar. Dacă anul acesta trebuia să avem un deficit de 1,2%, iată că tehnocraţii reuşesc să vină la un deficit de 3%, 2,95%.

Este o decizie prin care noi îndepărtăm România de atingerea obiectivului de a intra în euro-zonă în condiţiile în care Europa are tendinţa de separare a zonei euro de zona non-euro. Şi ridicolul situaţiei este că vin tehnocraţii şi vor avea un deficit bugetar mai mare decât au avut politicienii. Cred că deficitul cu care vom încheia anul acesta va fi undeva la 1,5%. Vin tehnocraţii şi îl fac 3%", a punctat Traian Băsescu.

De la nişte tehnocraţi te aştepţi, potrivit şefului Mişcării Populare, să înţeleagă ce se întâmplă când "două trenuri sunt pe aceeaşi linie şi merg din direcţii opuse unul către altul, fără să reducă niciunul."

"Când reduci şi fiscalitatea, creşti şi salariile, nu ai cum să ai decât o mare coliziune pentru anul 2017 şi mă tem că pentru tehnocraţi a fost mai scumpă ideea de a fi miniştri decât de a-şi servi ţara. Valabil şi pentru politicieni nu numai pentru tehnocraţi", a subliniat fostul şef de stat.

Ce părere are acum Traian Băsescu despre noul şef de la Palatul Victoria, Dacian Cioloş, dacă înainte şi-a manifestat aprecierea faţă de calităţile acestuia?

"Părerea ca tehnician mi-o menţin, ca şi comisar european mi-o menţin, dar, din păcate, a venit tehnician şi s-a făcut politruc, asta e viaţa. (...) Primul lucru care l-a influenţat a fost dorinţa ca, prin orice mijloace, să rămână prim-ministru. Eu, dacă aş fi fost chemat ca tehnocrat, nu aş fi acceptat să-mi spună partidele: te-am chemat ca tehnocrat, dar uite condiţiile în care te votăm", a precizat fostul preşedinte, adăugând că, în opinia lui, noul Guvern va rezista până la alegerile parlamentare de anul viitor tocmai pentru că va face tot ce îi vor cere politicienii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor