Traian Băsescu, într-un dosar de retrocedări. "Nu am pierdut niciun proces pe restituire până acum"

Traian Băsescu a fost din nou invitat în faţa instanţei într-un dosar care vizează retrocedări de terenuri. Fostul preşedinte este optimist în acest caz.
Traian Băsescu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
24.05.2016

Liderul PMP, Traian Băsescu, a fost audiat marţi, în calitate de martor, la Tribunalul Bucureşti, într-un dosar care vizează retrocedări de terenuri de pe vremea când era primar general al Capitalei.

Potrivit b1.ro, este vorba de un dosar în care vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, ar fi făcut o plângere în anul 2014, la DNA, împotriva lui Traian Băsescu şi a altor funcţionari publici din Primăria Capitalei.

Mai exact, Năstase acuză faptul că printr-o semnătură, Traian Băsescu ar fi retrocedat, ilegal şi fără a verifica toate documentele necesare, aproape 40.000 de metri pătraţi de teren în cartierul Dămăroaia din Bucureşti.

La ieşirea din sediul instanţei, fostul preşedinte s-a declarat optimist. "S-a declinat competenţa. Este o reclamaţie făcută în 2015, făcută pe o restituire din 2003. Nu am pierdut niciun proces pe restituire până acum, nu o să îl pierd nici pe acesta".

Cât despre Cătălin Năstase - cel care i-a făcut reclamaţia - liderul PMP susţine că nu îl cunoaşte. "Nu îl cunosc, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu a venit la termen".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor