Traian Băsescu a semnat decretele în vedera ratificării Acordurilor de Asociere între UE, Moldova, Ucraina şi Georgia

Traian Băsescu (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Loredana Diacu
28.06.2014

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat sâmbătă, decretele pentru supunerea spre ratificarea Parlamentului a Acordurilor de asociere semnate vineri la Bruxelles de Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.

Conform Administraţiei prezidenţiale, cele trei decrete vizează supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Republica Moldova, Ucraina şi Georgia.

Cele trei state fost sovietice au semnat acordurile pe 27 iunie, în cadrul summitului Consiliului European, la care a luat parte şi Traian Băsescu.

Tot astăzi, la ora 12, a fost aprobată o şedinţă extraordinară de Guvern pentru aprobarea proiectului de lege privind ratificarea Acordului de asociere între Republica Moldova şi UE şi pentru aprobarea unei ordonanţe privind gazoductul Iaşi-Ungheni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor