Tomac e revoltat: PSD a început sesiunea parlamentară cu epurări în stil mafiot

PSD a comis un abuz fără seamă şi o epurare în stil mafiot, este un mamut care crede că poate semăna dictatură în Parlament, a acuzat şeful executiv al PMP Eugen Tomac, după ce partidul său a rămas fără reprezentant în Biroul Permanent.
Eugen Tomac (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
01.09.2017

În premieră, un partid politic parlamentar, cu aproximativ 400.000 de voturi, rămâne fără o voce în conducerea Camerei Deputaţilor, şi-a exprimat indignarea vineri, în faţa presei, preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.

"Prima zi a sesiunii parlamentare a început cu epurări la Camera Deputaţilor. Astăzi dimineaţă am fost convocat la o şedinţă a liderilor grupurilor parlamentare la orele 9:30 pentru a fi informat de către PSD că Partidul Mişcarea Populară nu va mai face parte din viitorul Birou permanent. Deşi am făcut parte în prima sesiune, pentru că suntem partid parlamentar, iar domnul Valeriu Steriu a fost chestor al Camerei Deputaţilor, în urma negocierilor politice pe care le-am avut la începutul sesiunii, astăzi, PSD, pentru că nu vrea să aibă voci incomode în Bp, a trecut la executare", a declarat Eugen Tomac, citat de Agerpes.

Potrivit liderului deputaţilor PMP, adversarii săi de la PSD au oferit funcţii celor din ALDE şi din grupul minorităţilor naţionale, încercând în felul acesta să-şi asigure majoritatea absolută în Biroul permanent.

"Minorităţile fac un joc politic mizerabil, pentru că ştim că votul pe care-l vor avea în Bp este în fapt un vot al PSD. Este regretabil ce se întâmplă, pentru că, în premieră, un partid politic parlamentar, cu aproximativ 400.000 de voturi, rămâne fără o voce în conducerea Camerei Deputaţilor. Un abuz fără seamă şi o epurare în stil mafiot, pe care o condamnăm şi vom face o opoziţie în Parlament la adresa acestui mamut care crede că poate semăna dictatură în Parlament", a precizat Eugen Tomac.

Totodată, Tomac le-a reproşat reprezentanţilor PNL şi USR că au făcut front comun cu PSD.

"Ceea ce mi se pare catastrofal şi de neînţeles este de ce PNL şi USR au făcut front comun împotriva PMP în cadrul acestei negocieri murdare. Este de neacceptat ca partide care se pretind în opoziţie cu PSD să participe la acest troc politic mizerabil. Am rămas consternat să văd că şi PNL şi USR au susţinut ca postul pe care PMP îl avea să fie oferit minorităţilor naţionale", a afirmat Eugen Tomac.

La rândul său, preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, a declarat că prin această decizie PSD a încercat să scape de "o voce incomodă", care obişnuia să devoaleze aspecte care ţineau de activitatea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

De asemenea, Steriu a precizat că PMP va face demersurile necesare pentru a opri acest "abuz".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor