Tokyo are o nouă atracţie neobişnuită: toaletele publice sunt transparente [video]

The toilet in Yoyogi Fukamachi Mini Park (Photo: Satoshi Nagare)
Mioara Stoica
22.08.2020

Transparente când sunt libere, opace atunci când sunt ocupate. Băile au fost întotdeauna un simbol al ospitalităţii japoneze. Toaletele lor ultra-tehnologice sunt invidiate în toată lumea, iar toaletele lor publice sunt atât de folosite încât au devenit adevărate „atracţii turistice”. Astăzi mai mult ca niciodată.

În Shibuya, unul dintre cele 23 de sectoare speciale din Tokyo, Nippon Foundation a lansat proiectul THE TOKYO TOILET pentru construirea toaletelor publice ce pot fi folosite de orice persoană. Este vorba despre şaptesprezece toalete publice concepute de şaisprezece designeri şi firme de arhitectură din întreaga lume, una mai frumoasă decât cealaltă.

Printre primele cinci care s-au deschis sunt băile din parcurile Tomigaya şi Yoyogi, ambele create de arhitectul Shigeru Ban.

„Există două lucruri care ne preocupă atunci când intrăm într-o toaletă publică, în special cele situate într-un parc. Primul este curăţenia şi al doilea, dacă există cineva înăuntru”. De aceea, a decis să creeze o structură de sticlă complet transparentă şi tehnologică.

Atât zona de lavoar, cât şi zona de toaletă sunt înconjurate de pereţi coloraţi transparenţi, care, în mod „magic” devin opaci atunci când uşile sunt închise. Opacul asigură o confidenţialitate completă, care „dispare” imediat ce se deschide încuietoarea. „Acest lucru permite utilizatorilor să verifice întotdeauna curăţenia şi dacă cineva foloseşte deja baia, fără să intre. Mai mult, noaptea, structura luminează parcul ca un felinar frumos”, explică arhitectul.

„Japonia este cunoscută ca fiind una dintre cele mai curate ţări din lume. Toaletele noastre publice au, de asemenea, un standard de igienă mai ridicat decât restul lumii. Cu toate acestea, utilizarea toaletelor publice este limitată datorită stereotipurilor conform cărora acestea pot fi murdare sau urât mirositoare. Pentru a risipi aceste concepţii greşite, Nippon Foundation a decis să renoveze toaletele publice din Shibuya. Pe lângă construcţie, am organizat o întreţinere şi curăţare continuă, astfel încât persoanele să se simtă confortabil folosind aceste toalete publice şi să promoveze un spirit de ospitalitate pentru următoarea persoană.”

Articol de referinţă: Public toilets in Shibuya like you’ve never seen

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor