Tenis. Andy Murray şi Roger Federer, meci demonstrativ în beneficiul UNICEF

Doi dintre cei mai titraţi tenismeni ai momentului vor disputa în luna noiembrie un joc în beneficiul Fondului Internaţional al Naţiunilor Unite pentru urgenţe ale Copiilor (UNICEF).
Tenismanul britanic Andy Murray alături de elveţianul Roger Federer. (BBC Sport/twitter)
Marius Drăgoi
10.02.2017

Liderul ierarhiei ATP, jucătorul britanic Andy Murray alături de campionul elveţian Roger Federer, vor oferi fanilor şi iubitorilor sportului alb un meci demonstrativ pe 7 noiembrie, la Glasgow (Scotia), în beneficiul Fondului Internaţional al Naţiunilor Unite pentru urgenţe ale Copiilor (UNICEF), informează agenţia EFE.

Invitaţia venită din partea lui Murray, a fost primită de câştigătorul primului Mare Şlem al anului, Australian Open, Roger Federer, cu mult entuziasm. Acesta din urmă îi va întoarce astfel favoarea pe care i-o va face Murray în luna aprilie, când cei doi se vor înfrunta într-o altă partidă demonstrativă în Elveţia, după participarea la turneele de la Dubai, Indian Wells şi Miami.

"Am văzut o înregistrare video în care (Murray) purta un 'kilt" (fusta tradiţională scoţiană rezervată bărbaţilor) atunci când a anunţat că va participa la evenimentul din Elveţia. Îi voi întoarce favoarea în noiembrie şi sunt fericit că voi putea face acest lucru", a mărturisit campionul din 'Ţara Cantoanelor'.

Pe lângă meciul dintre Andy Murray şi Roger Federer, spectatorii care vor fi prezenţi în luna noiembrie pe arena SSE Hydro din Glasgow vor putea asista şi la o partidă de dublu între fraţii Murray şi perechea compusă din Tim Henman şi Mansour Bahrami. Preţul unui bilet de intrare este de 25 de lire sterline (29,3 euro), au anunţat organizatorii evenimentului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor