Tenis. Alexandra Dulgheru, în sferturile turneului ITF de la Montpellier

Jucătoarea română s-a impus uşor în două seturi în faţa sportivei iberice Cristina Bucsa, scor final 6-2, 6-1.
Tenismana română Alexandra Dulgheru
Tenismana română Alexandra Dulgheru (Australian Open/facebook)

Alexandra Dulgheru (28 ani, 517 WTA) s-a calificat fără mari probleme în sferturile turneului ITF de la Montpellier (Franţa), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, în urma victoriei înregistrate în faţa tenismanei Cristina Bucsa (19 ani, 437 WTA) din Spania. Partida a durat 79 de minute şi s-a încheiat cu scorul de 6-2, 6-1.

Românca, venită din calificări, o va avea ca adversară în următoarea manşă pe una dintre sportivele franceze Jessika Ponchet (20 ani, 407 WTA) sau Harmony Tan (19 ani, 369 WTA).