Taşkent: Conferinţa privind pacea afgană a avut loc fără reprezentanţii talibanilor

Luptători talibani în provincia afgană Helmand (Foto: Stringer/Archiv/dpa – Epoch Times Germania)
Andrei Popescu
29.03.2018

O conferinţă privind soluţionarea crizei afgane, la care au participat reprezentanţi de rang înalt din peste 20 de ţări şi organizaţii, s-a încheiat marţi în Uzbekistan. Totuşi, reprezentanţii talibanilor nu s-au prezentat. Dar unele surse au declarat publicaţiei Kommersant că, în ultima clipă, grupul şi-a exprimat dorinţa de a călători în Taşkent. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi adjunctul secretarului de stat american, Thomas Shannon, care au participat la conferinţă, au demonstrat un consens rar condamnând talibanii pentru terorism. Între timp, ministrul afgan de Externe, Salahuddin Rabbani, a declarat că ţara sa este nerăbdătoare să negocieze cu reprezentanţii mişcării talibane.

O sursă din cadrul Ministerului uzbek de Externe a afirmat pentru Kommersant că, în ciuda exprimării dorinţei de a veni la summit marţi dimineaţa, talibanilor nu le-a fost trimisă o invitaţie.

Lavrov a afirmat că el consideră conferinţa din Taşkent ca o continuare a discuţiilor în formatul stabilit la Moscova pentru soluţionarea crizei afgane. În plus, poziţia iniţială a Ministerului rus de Externe a contrazis oarecum mesajul general al conferinţei din Taşkent. În ajunul conferinţei, Moscova şi-a exprimat temerile cu privire la “activităţile teroriste amplificate ale luptătorilor talibani” şi privind “expansiunea aşa-zisului Stat Islamic” în Afganistan, astfel plasând atât talibanii cât şi jihadiştii ISIS în acelaşi grup. ISIS este un alt nume sub care este cunoscut grupul terorist Statul Islamic.

Lavrov a declarat publicaţiei Kommersant că cerinţele anterioare pentru talibani includ “recunoaşterea Constituţiei Afganistanului, respingerea contactelor cu teroriştii şi respingerea tentativelor de a soluţiona problema afgană cu forţa”.

“Cred că, dacă talibanii stau la masa negocierilor, aceasta înseamnă în mod automat că ei deja urmează acest curs de acţiune”, a explicat oficialul rus.

Thomas Shannon a afirmat la rândul său că, în cazul în care talibanii ignoră apelul pentru pace şi continuă să coopereze cu teroriştii, atunci nu va rămâne altă soluţie decât să se continue lupta împotriva lor.

Conferinţa din Taşkent a rezultat în semnarea unei Declaraţii, care cere talibanilor să-şi recunoască partea sa de răspundere pentru obţinerea păcii şi securităţii în Afganistan şi, totodată, oferă sprijin guvernului afgan în vederea creării condiţiilor favorabile pentru iniţierea discuţiilor de pace.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor