Tăriceanu schimbă tabăra. Şeful ALDE susţine propunerea PNL vizând alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

În contextul în care în PSD se discută de înlăturarea lui Tăriceanu de la şefia Senatului, pe motiv că acesta ar fi în negocieri cu PNL, şeful ALDE anunţă că va susţine o iniţiativă a PNL-ului, vizând alegerile locale.
Călin Popescu Tăriceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
18.01.2016

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că formaţiunea sa agreează varianta alegerii primarilor în două tururi de scrutin, relatează Agerpres.

Anunţul lui Tăriceanu vine în contextul în care liberalii au anunţat, în cursul zilei de astăzi, că-i vor cere premierului Cioloş o ordonanţă de urgenţă vizând alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

"Dacă această problemă se va pune în discuţie, suntem în favoarea trecerii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin", a declarat şeful Senatului, întrebat despre intenţia PNL de a propune Guvernului modificarea legii electorale printr-o ordonanţă de urgenţă care să permită alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Reamintim că Alina Gorghiu a anunţat luni că PNL îi va propune premierului Cioloş să ia în considerare adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să se revină la alegerea primarilor în două tururi de alegeri.

"Al doilea lucru pe care l-am decis, astăzi, este cel legat de alegerile locale în două tururi de scrutin. Cred că este cel mai important proces pentru comunităţile locale şi este primul scrutin după manifestaţiile cetăţenilor, de la finalul anului trecut. Una din revendicările concrete pe care aceştia le-au avut a fost revenirea la un proces electoral bazat pe două tururi de alegeri. Este o idee pe care am susţinut-o fără rezerve. (...) Am avut un proiect de lege în acest sens care şi acum se află în comisia de cod electoral. Din păcate, trebuie să mărturisesc şi eu, şi colegii mei că nu am avut numărul suficient de parlamentari pentru a urni acest proiect în Parlamentul României", a declarat Gorghiu, adăugând că marele adversar al acestui proiect este PSD-ul.

Mai amintim că tot astăzi, în prima parte a zilei, şeful PSD Liviu Dragnea a declarat că există informaţii despre negocieri strânse ALDE-PNL şi urmează să discute cu senatorii social-democraţi despre o eventuală debarcare a lui Tăriceanu - aliat de nădejde al PSD-ului în perioda Ponta - de la şefia Senatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor