Tâlcuri vechi şi noi: Proasta-n târg
Tablouri, pictură naivă (Epoch Times România)
Deseori m-am gândit la proasta care a râs în târg, cum de a rămas ea în istoria poporului român, că doar nu era nici prima şi nici ultima pe care să fi pufnit-o râsul într-o mulţime de oameni. Ori era cea mai proastă dintre toate proastele, ori râsul ei a fost unul monstruos, cosmic, zguduind târgul şi scoţându-i din sărite pe precupeţii ce-şi vedeau de ale lor.
Îmi imaginez că scena s-a petrecut cam aşa: ţăranca a venit în târg dis-de-dimineaţă, şi-a holbat ochii pe acolo vreo două-trei ceasuri, apoi s-a oprit brusc într-un loc mai curat şi a început să râdă cu o poftă nebună.
Nu cred că inşii din jurul ei, care până atunci nici nu o băgaseră în seamă, erau nişte melancolici, trebuie să fi avut şi ei simţul umorului, dar în ziua aceea mulţi erau preocupaţi de câte ceva: să tragă la cântar, să vândă o mârţoagă vopsită, prezentând-o drept tretin, să pună cât mai multă apă în rachiu, ce mai, să înşele cât mai mult şi, dacă era posibil, să se îmbogăţească în chiar acea zi.
Cât despre naivii „consumatori”, „guguştiucii”, cum li se spune astăzi, „turturelele”, cum li se va fi spus pe atunci, ce pot să cred decât că se învârteau şi ei paşnic prin târg, cu rost sau fără, adică, în general, se comportau ca nişte „oameni de bine”. Şi, deodată, te apuci tu, muiere, să râzi în hohote!
La început, valahii din jurul ei n-au prea luat-o în seamă, era oricum destulă hărmălaie prin târg. Observând-o, totuşi, clătinau din cap, îşi ciocăneau tâmpla semnificativ cu degetul sau chiar zâmbeau. Însă proasta nu se mai oprea din râs. Încet-încet, se va fi lăsat în jurul ei o linişte ameninţătoare, aşadar „ce mama dracului o fi găsit asta de râs, nu cumva râde de moacele noastre?”.
Aprecierile asupra ei trebuie să fi fost cam acestea: o pocitanie, o panaramă, o paceaură, o netoată, o nebună. Pe atunci, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să-i spună verde-n faţă: „Auzi, fă? Noi muncim, nu gândim!” Cel mult, i-or fi strigat: „Huo, la muncă!”
Sunt sigur însă că, ajunsă într-un târziu acasă, proasta s-a încuiat în odaia de oaspeţi şi a izbucnit într-un plâns fără leac. Şi, de n-o fi murit, mai plânge şi astăzi...
