Sute de elevi români din Basarabia şi Ucraina vizitează Cetatea Albă

Circa 730 de elevi au avut ocazia să ajungă la Cetatea Albă, pentru a afla mai multe despre moştenirea istorică a poporului român.
Elevi din Basarabia şi Ucraina la Cetatea Albă. (Infoprut.ro)
Epoch Times România
04.04.2016

Peste 730 de elevi de etnie română, însoţiţi de 64 de dascăli din Sudul Basarabiei, Ucraina, au vizitat în perioada 27 martie – 3 aprilie, Cetatea Albă. Excursiile tematice fac parte din proiectul „Cheia spre ţară”, derulat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi “ pentru românii de pretutindeni cu partenerii din Sudul Basarabiei, relatează infoprut.ro.

Potrivit sursei citate, elevii din satele româneşti din Sudul Basarabiei au dobândit noi informaţii despre moştenirea istorică a poporului român, prin prezentarea celei mai importante fortăreţe medievale din Europa de Est, monument strategic militar medieval al românilor.

Totodată, elevii au conştientizat importanţa conservării destinaţiilor turistice, precum şi necesitatea conservării patrimoniului cultural şi istoric al generaţiilor trecute.

Elevi din Basarabia şi Ucraina la Cetatea Albă. (Infoprut)
Elevi din Basarabia şi Ucraina la Cetatea Albă. (Infoprut)

Obiectivul principal al proiectului l-a reprezentat facilitarea cunoaşterii unor realităţi din trecutul istoriei românilor, în vederea conştientizării apartenenţei la Neamul Românesc a tinerilor şi a legăturilor cu Ţara Mamă prin istorie şi civilizaţie românească.

Excursiile tematice la Cetatea Albă s-au desfăşurat conform misiunii şi obiectivelor IEH, răspunzând nevoilor de formare a unor generaţii educate, prin cultivarea spiritului de Neam şi Ţară, informează infoprut

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor