Surse - Deputat AUR, reclamat de soţie că ar fi agresat-o. Poliţia a emis ordin de protecţie
Poliţia din Năvodari a emis joi un ordin de protecţie provizoriu pe numele deputatului AUR Dumitru Focşa după ce soţia sa l-a reclamat în noaptea de miercuri spre joi că l-a agresat, au declarat pentru G4Media surse oficiale.
Poliţiştii veniţi la domiciliul familiei au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie şi au detectat un "risc iminent", motiv pentru care au emis ordin de protecţie provizoriu.
Reamintim că, în ianuarie 2023, Focşa a mai fost protagonistul unui scandal similar, fiind acuzat ca şi-a agresat soţia. La momentul respectiv, a fost exclus din AUR, însă în noiembrie 2023 a fost reprimit în grupul parlamentar al partidului extremist condus de George Simion.
Revenirea lui Focşa în grupul AUR a avut loc după ce soţia sa şi-a retras plângerea penală şi a renunţat şi la acţiunea de divorţ.
Focşa, recidivist
În ianuarie 2023, deputatul AUR Focşa Dumitru Viorel a fost acuzat că în noaptea de miercuri spre joi şi-a bătut soţia. Parlamentarul, care băuse, ar fi făcut un ditamai scandalul, iar în momentul în care poliţiştii au ajuns la faţa locului a invocat imunitatea parlamentară, au precizat pentru Epoch Times la momentul respectiv surse la curent cu situaţia.
Potrivit informaţiilor pe surse, deputatul emana halenă alcoolică. Acesta n-ar fi fost însă testat.
Contactat de redacţia noastră pentru a confirma "incidentul" în care a fost implicat deputatul, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa a transmis un comunicat din care reiese că soţia agrestă a depus plângere şi că, ATENŢIE, la incident a participat şi o MINORĂ. Practic, Focşa şi-a bătut soţia în prezenţa unui copil, probabil fiica sa.
Merită menţionat că, pe pagina sa de Facebook, Focşa se prezintă drept "iubitor de neam şi ţară".
Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.