SUA trimite Chinei lista pentru reducerea deficitului ei comercial

Statele Unite ale Americii au cerut săptămâna trecută Chinei să reducă taxele pentru automobilele americane, să cumpere mai mulţi semiconductori din SUA şi să ofere companiilor americane un acces mai mare la sectorul financiar chinez, a relatat Wall Street Journal luni, citând surse anonime.
Preşedintele american Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump (Mario Tama/Getty Images)

Avertizarea privind un posibil război comercial între cele două mari economii ale lumii - Statele Unite şi China - a afectat pieţele financiare, deoarece investitorii prevăd consecinţe directe în cazul în care barierele comerciale vor lua amploare.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, şi reprezentantul comerţului american Robert Lighthizer au menţionat că Washingtonul doreşte ca mesajul să ajungă la noul vicepremier ce supraveghează economia Chinei, Liu He.

Publicaţia a relatat că Mnuchin ar putea vizita Beijng-ul pentru a continua negocierile.

Temerile legate de un război comercial au avut loc în această lună după ce preşedintele american Donald Trump a mărit taxele la importurile de oţel şi aluminiu, iar apoi, joi, a vizat în mod specific China, anunţând planuri de taxe de până la 60 miliarde pentru mărfurile chinezeşti.

Demersul a avut loc ca urmare a unei investigaţii americane care a constatat practicile comerciale neloiale ale Chinei ce au forţat investitorii americani să transfere tehnologiile cheie firmelor chineze, precum şi furtul de proprietate intelectuală.

În timpul unei convorbiri telefonice, sâmbătă, Liu i-a spus lui Mnuchin că Statele Unite au încălcat normele comerciale prin ancheta sa privind proprietatea intelectuală şi că ţara sa îşi va apăra interesele, potrivit agenţiei de stat chineze Xinhua News.

Un purtător de cuvânt al Trezoreriei SUA a confirmat faptul că a avut loc convorbirea telefonică, dar a refuzat să comenteze despre o posibilă vizită a lui Mnuchin la Beijing.

"Secretarul Mnuchin l-a sunat pe Liu He să îl felicite pentru anunţul oficial despre noul său rol", a declarat purtătorul de cuvânt pentru Reuters.

"Aceştia au discutat, de asemenea, despre deficitul comercial dintre cele două ţări şi s-au angajat să continue dialogul pentru a găsi o modalitate amiabilă de a îl reduce", a notat purtătorul de cuvânt.

Ca răspuns la creşterea taxelor americane pentru oţel şi aluminiu, regimul comunist a anunţat că va percepe taxe suplimentare pentru importuri de până la 3 miliarde de dolari SUA.