SUA plănuieşte să aplice noi sancţiuni Siriei

După rachetele lansate în această săptămână în Siria, SUA urmăreşte să aplice o nouă rundă de sancţiuni pentru a pedepsi Damascul pentru presupusa ucidere de civili cu arme chimice, a declarat Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin.
Secretarul Trezoreriei americane, Steven Mnuchin. (Getty Images)
Andrei Popescu
09.04.2017

“Vom anunţa sancţiuni suplimentare împotriva Siriei, ca parte a acţiunilor noastre continue în acest tip de activitate şi pentru a accentua cât de serios privim acest lucru”, a precizat, sâmbătă, Steven Mnuchin.

“Ne aşteptăm ca [sancţiunile] să aibă în continuare un efect important şi să-i împiedice pe oameni să facă afaceri cu ei”, a declarat acesta, referitor la oficialii regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

“Aceste sancţiuni sunt foarte importante şi vom continua să le folosim pentru a obţine efectul maxim”, a adăugat el.

Preşedintele Donald Trump a declarat că bombardamentul american desfăşurat asupra unei baze aeriene siriene, în 7 aprilie, a urmărit să pedepsească regimul sirian pentru utilizarea de arme chimice împotriva civililor într-un incident fatal în această săptămână.

Pentagonul a declarat că baza aeriană Shayrat, care a fost distrusă parţial, a fost folosită de forţa aeriană siriană pentru a lansa un atac cu gaz paralizant asupra oraşului Khan Sheikhoun în 4 aprilie, provocând moartea a cel puţin 86 de persoane.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor