SUA pe cale să piardă în întregime Irakul în faţa Iranului

Poziţia SUA în Irak s-a schimbat mult de la retragerea trupelor americane, dar situaţia este pe cale să se schimbe în mod şi mai dramatic în condiţiile în care protestele care au loc în prezent în Bagdad continuă să prindă amploare. Iar cel care profită de tulburările din Irak este Iranul.
Andrei Popescu
04.05.2016

Amplificarea protestelor din Bagdad reprezintă o ameninţare pentru guvernul irakian, în condiţiile în care facţiunile musulmane şiite se luptă pentru a deţine controlul în ţară. General-locotenentul (r) Tom McInerney susţine că Iranul ar putea în curând să influenţeze puterea din Irak, dacă SUA nu îşi va schimba modul de a acţiona în mod semnificativ.

McInerney s-a referit la uciderea de către Statul Islamic a unui soldat al forţelor speciale SEAL din cadrul Marinei SUA, care asista luptătorii kurzi peshmerga împotriva jihadiştilor.

În zilele recente, manifestanţii irakieni au năvălit în clădirile guvernamentale, protestând împotriva deciziei premierului Haider al-Abadi de a înlocui membrii cabinetului său. Al-Abadi a susţinut că urmăreşte să înlăture corupţia şi să aducă alături de el politicieni reformatori. Manifestanţii consideră că prin mişcarea premierului se urmăreşte slăbirea influenţei diferitelor facţiuni etnice şi sectariene.

Iar în centrul acestei situaţii complicate, se află un vechi adversar al SUA.

“Acum se poate observa că (clericul radical şiit) Moqtada al-Sadr este responsabil de crearea unei diviziuni atunci când actualul premier irakian a dorit să creeze un Irak mai independent de Iran”, a declarat McInerney pentru Radio America.

“Şiiţi iranieni şi şiiţi irakieni concurează pentru a deţine controlul asupra guvernului şi a Irakului. Acest lucru se întâmplă chiar acum acolo”, a adăugat el.

Al-Sadr este loial Iranului şi anti-american. El şi forţele sale sunt responsabili pentru uciderea unui număr mare de soldaţi americani în revoltele sectare din Irak din 2005 şi 2006. Al-Sadr a fugit în Iran când forţele americane au obţinut un avantaj decisiv.

McInerney a precizat că aceste mişcări recente s-ar putea datora deciziei Administraţiei Obama de a renunţa să se mai implice în Irak.

“Când ne-am retras, această administraţie a cedat în mod fundamental în faţa Iranului”, a mai susţinut McInerney.

În prezent, guvernul irakian este supus unei presiuni mai mari din partea facţiunilor şiite ce sunt mai loiale Teheranului decât Bagdadului, pe lângă ameninţările venite din partea grupului jihadist Statul Islamic în nordul ţării. Jihadiştii controlează în continuare oraşul Mosul şi alte zone din teritoriul irakian, şi încă se află la o distanţă destul de mică de capitala Bagdad.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor