SUA arestează un spion chinez responsabil pentru eliminarea unei întregi reţele din China. Întrebări

Birourile CIA din Langley, Va.
Birourile CIA din Langley, Va. (AP Photo/J. Scott Applewhite)

Departamentul de Justiţie al SUA a anunţat marţi că un fost ofiţer al CIA a fost arestat pentru scurgere de informaţii către autorităţile de la Beijing, referitoare la o reţea de spioni americani care acţiona în China.

Potrivit rapoartelor care au ajuns în presă doar cu câteva luni în urmă, China a devenit conştientă de operaţiunile reţelei şi, în 2010, i-a executat pe membrii acesteia în mod sistematic.

CIA bănuieşte că fostul agent CIA Jerry Chun Shing Lee a transmis informaţii despre membrii reţelei către Beijing, contribuind la eliminarea acesteia.

Sunt neclare amănunte despre scopul operaţiunilor reţelei americane în China, cât şi motivul pentru care Beijingul a ales să-i execute pe membrii reţelei - o opţiune rar folosită în lumea spionajului.

Lee, chinez cu cetăţenie americană, a fost arestat în New York unde aterizase din Hong Kong.

Lee a fost învinuit de deţinerea de secrete de stat a doua zi. Acuzaţiile survin de pe urma unor percheziţii din 2012, care au arătat că Lee deţinea două notebook-uri care conţineau numele real al agenţilor CIA, a raportat NBC News.

Lee a lucrat pentru CIA timp de aproximativ 13 ani, părăsind agenţia în 2007.

Câţiva ani mai târziu, după ce agenţii americani aflaţi în teren în China au început să fie eliminaţi, CIA a început să caute sursa scurgerilor de informaţii.

Lee a fost arestat cum a pus piciorul în SUA, pe aeroportul internaţional John F. Kennedy.

Nu este clar motivul pentru care fostul ofiţer a îndrăznit să se întoarcă în SUA.