SUA ameninţă China cu excluderea din SWIFT dacă încalcă sancţiunile impuse Coreei de Nord

După ce Phenianul a lansat cel de-al şaselea test nuclear, SUA a ameninţat că va pedepsi China pe plan financiar dacă va încălca cele mai recente sancţiuni adoptate de ONU împotriva Coreei de Nord.
Bancnote de 50 şi 100 de dolari
Bancnote de 50 şi 100 de dolari (Getty Images)

Pe fondul unei amplificări neaşteptat de dure a tensiunilor diplomatice, la o zi după ce China a căzut de acord să voteze luni, împreună cu SUA şi Rusia în cadrul Consiliului de Securitate al ONU pentru adoptarea unor sancţiuni diluate împotriva Coreei de Nord, Washingtonul a avertizat că, în cazul în care Beijingul va încălca sau va eşua să se conformeze recentelor sancţiuni impuse Phenianului, ar putea bloca accesul Chinei atât la sistemul financiar american cât şi la “sistemul internaţional în dolari”.

La conferinţa Delivering Alpha de la CNBC, Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei SUA, a declarat, marţi, că Beijingul a convenit asupra unor sancţiuni istorice împotriva Coreei de Nord la votul de luni în cadrul ONU. “Am conlucrat bine la ONU. Sunt foarte mulţumit de rezoluţia care tocmai a fost adoptată. Este vorba de unele dintre cele mai severe măsuri. Acum avem mai multe unelte la dispoziţie şi vom continua să le folosim şi să aplicăm sancţiuni suplimentare Coreei de Nord până când va renunţa la acest comportament”.

Ca răspuns, jurnalistul Andrew Ross Sorkin a precizat că “nu am reuşit să progresăm în privinţa Chinei, care pare să fie adevăratul motor în acest caz, în ceea ce priveşte capabilitatea de a aplica adevărata presiune [asupra Coreei de Nord]. Care credeţi că este problema?”

Mnuchin a răspuns uimit: “Cred că am progresat în privinţa Chinei. Cred că lucrul asupra căruia au căzut de acord ieri a fost istoric. De asemenea, aş spune că am impus sancţiuni unei bănci chineze majore. Este pentru prima dată când s-a făcut acest lucru. Şi, în cazul în care China nu respectă aceste sancţiuni, vom aplica sancţiuni suplimentare împotriva lor şi îi vom împiedica să acceseze sistemul financiar american şi sistemul internaţional în dolari. Şi acest lucru este destul de semnificativ”.

Şi, pentru a sublinia acest punct, secretarul Trezoreriei SUA a mai precizat că “în Coreea de Nord funcţionează războiul economic”. El a mai precizat că Washingtonul ia în considerare suspendarea comerţului cu toate statele care doresc să facă schimburi comerciale cu Phenianul, încălcând sancţiunile adoptate de ONU. “Putem aplica sancţiuni economice pentru a opri oamenii să facă comerţ”, a adăugat Mnuchin.

Cu alte cuvinte, pentru a forţa respectarea sancţiunilor impuse Coreei de Nord, Mnuchin a ameninţat Beijingul nu numai cu un război comercial dar şi cu o excludere din sistemul internaţional în dolari, adică SWIFT, un lucru pe care SUA l-a făcut în 2014 şi 2015 când a blocat câteva bănci ruseşti pe fondul deteriorării relaţiilor ruso-americane.

Bineînţeles, este o altă problema dacă SUA va dori să folosească această opţiune nucleară, declanşând imediat în acest proces o criză economică internă şi globală. Până acum, Washingtonul a ezitat să impună sancţiuni economice Chinei din cauza temerilor că aceasta va lua măsuri punitive şi a potenţialelor consecinţe catastrofale ale unei astfel de mişcări pentru economia globală. Washingtonul are un deficit comercial anual de 350 miliarde de dolari cu Beijingul, în timp ce Banca Centrală a Chinei deţine de asemenea peste 1 trilion de dolari din datoria SUA.

Surprinzător este faptul că cel mai mare obstacol în implementarea sancţiunilor proaspăt adoptate de ONU ar putea fi însuşi preşedintele american. “Credem că este doar un alt pas foarte mic, nu e mare lucru”, a declarat Trump reporterilor înaintea unei întâlniri cu premierul malaezian Najib Razak. “Nu ştiu dacă are vreun impact, dar cu siguranţă a fost plăcut să obţinem un vot cu 15 la 0. [Totuşi,] acele sancţiuni nu sunt nimic comparativ cu ceea ce ar trebui să se întâmple în cele din urmă”, a susţinut Trump, care a promis că nu va permite Coreei de Nord să dezvolte o rachetă balistică nucleară capabilă să lovească teritoriul SUA.

Separat, în cadrul unei audieri de marţi în Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, preşedintele republican al comisiei, Ed Royce, a declarat că SUA ar trebui să ia în vizor băncile chineze majore, inclusiv Banca Agricolă a Chinei şi China Merchants Bank Co., pentru susţinerea regimului lui Kim Jong-un. Rusia a fost de asemenea o ţintă a criticilor. Marshall Billingslea, asistent al secretarului Trezoreriei SUA, a declarat în faţa comisiei, prin remarci documentate, că reprezentanţii bancari nord-coreeni “operează în Rusia şi ignoră în mod flagrant rezoluţiile adoptate de Rusia la ONU”.

În timp ce China şi Rusia au susţinut cele mai recente sancţiuni ONU împotriva Coreei de Nord, unii oficiali au declarat că sunt foarte tulburaţi de comentariile făcute în Consiliul de Securitate de ambasadorul american la ONU, Nikki Haley. Aceasta a afirmat că SUA va acţiona pe cont propriu dacă regimul lui Kim Jong-un nu va pune capăt testelor de rachete şi bombe. Oficialii respectivi au subliniat faptul că cea mai recentă rezoluţie a CSONU a evidenţiat de asemenea importanţa soluţionării crizei prin negocieri. “Partea chineză nu va permite niciodată un conflict sau un război în Peninsula [Coreeană]”, a declarat marţi Geng Shuang, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Premierul nipon Shinzo Abe a declarat marţi seara că “în final, problemele [legate de Coreea de Nord] ar trebui rezolvate prin dialog diplomatic”, adăugând că Japonia va “conlucra cu comunitatea internaţională pentru a aplica presiune maximă, astfel încât Coreea de Nord să se dedice unei denuclearizări perfecte, verificabile şi ireversibile”. El a precizat că Japonia va discuta cu Phenianul doar dacă acesta se dedică “acestei denuclearizări complete”.

Un lucru care, bineînţeles, nu se va întâmpla: “Sancţiunile de orice fel sunt inutile şi ineficiente”, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin reporterilor la începutul acestei luni, la un summit în Xiamen, China. El a adăugat că Phenianul “nu îşi va abandona programul [nuclear] decât dacă se va simţi în siguranţă”.

Agenţia nord-coreeană de ştiri de stat KCNA a declarat miercuri dimineaţă că Ministerul nord-coreean de Externe respinge categoric şi condamnă în cei mai duri termeni adoptarea de noi sancţiuni de către ONU. În schimb, Phenianul a avertizat că îşi va intensifica eforturile pentru a-şi mări puterea, în condiţiile în care urmăreşte să obţină un “echilibru practic” cu SUA.

Potrivit unor analişti, mingea este din nou în terenul Coreei de Nord, iar decizia de a lansa sau nu o altă rachetă balistică intercontinentală depinde dacă China îşi va da tacit acordul în acest sens; o Chină, despre care se ştie că răspunde slab la ameninţări în arena financiară globală, ameninţări precum cele făcute de SUA că va exclude regimul comunist chinez din SWIFT.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe