Ştii care sunt beneficiile lămâii?

Lavanda, miere, lămâie - folosite cu succes în diferite remedii naturiste (Maria Baciu / Epoch Times)
Roxana Rădulescu
30.06.2014

Lămâia nu este folosită doar pentru limonadă sau sosul răcoritor pentru asezonat salatele, ci are multe alte efecte benefice pentru sănătate. Lămâile conţin acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, bioflavonoide, pectine care întăresc imunitatea şi luptă împotriva infecţiilor.

Potrivit sfatulmedicului.ro, consumul de lămâie ajută în tratamentul infecţiilor gâtului, problemelor dentare, febrei, hemoragiilor interne, reumatismului, arsurilor, excesului în greutate, problemelor părului. Apreciată mai ales pentru efectele sale terapeutice, multe generaţii au recunoscut importanţa lămâii în întărirea sistemului imunitar şi în terapia bolilor stomacului. Aceasta ajută nu doar la purificarea sângelui, ci ajută organismul să lupte împotriva bolilor.

Sucul de lămâie este cel care aduce beneficii majore sănătăţii. Consumul unei limonade, pe lângă faptul că este relaxant şi răcoritor, este şi util pentru tratarea pietrelor la rinichi, accidentelor vasculare cerebrale, tratamentul bolilor cardiovasculare şi reducerea temperaturii corpului.

Efectele pozitive ale lămâii asupra sănătăţii se datorează mai multor elemente nutritive din compoziţia acesteia: vitamina C, vitamina B, proteine şi carbohidraţi. Lămâia este un fruct care conţine flavonoide, substanţe care deţin proprietăţi cu rol antioxidant şi anticancerigen. Aceasta ajută şi la preîntâmpinarea declanşării diabetului, a constipaţiei, hipertensiunii arteriale, contribuie la îngrijirea pielii, a dinţilor, în cazul indigestiei dar şi a altor probleme de sănătate. Studiile efectuate de specialiştii urologi au demonstrat faptul că limonada sau sucul de lămâie poate fi util pentru vindecarea pietrelor la rinichi prin formarea citratului urinar care previne apariţia formării cristalelor.

Majoritatea persoanelor se bucură de gustul limonadei, unii utilizează lămâia pentru a ţine ţânţarii la distanţă, iar alţii o folosesc pentru a curăţa diferite materiale. Consumul de suc de lămâie asociat cu ulei de măsline ajută la eliminarea pietrelor biliare. Lămâia este binecunoscută şi pentru rolul său ca adjuvant în diverse tratamente, inclusiv împotriva artritei şi poliartritei inflamatorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor