Sprijin internaţional pentru referendumul pentru căsătorie din România

Patruzeci de europarlamentari solicită politicienilor români să asculte vocea celor trei milioane de cetăţeni şi să organizeze “fără întârziere” referendumul pentru căsătorie
Inele de logodna si verighete
Inele de logodna si verighete (Mihut Savu / Epoch Times Romania)

Patruzeci de membri ai Parlamentului European din toate sferele politice au solicitat Preşedintelui României şi liderilor tuturor partidelor politice din Parlament să “sprijine organizarea fără întârziere a referendumului”. În 2016 o iniţiativă civică fără precedent a strâns trei milioane de semnături în sprijinul unei propuneri de revizuire a Constituţiei României, prin referendum, cu scopul de a proteja căsătoria.

În scrisoare, Membrii Parlamentului European din 11 ţări (incluzând Italia, Olanda, Germania şi Republica Cehă) au evidenţiat “sprijinul democratic fără precedent” exprimat în favoarea referendumului şi importanţa organizării sale.

“Încurajăm ferm România să organizeze referendumul cât de curând posibil. Societatea noastră trebuie să consolideze căsătoria şi nu să o submineze”, declară Dr. Adina Portaru, Avocat, ADF Internaţional Bruxelles.

Un referendum în sprijinul familiei

Referendumul are ca scop definirea căsătoriei, în Constituţia României, ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Deşi Curtea Constituţională şi-a dat, în mod unanim, avizul favorabil încă din iulie 2016, iniţiativa a rămas blocată în Parlamentul României, din cauza piedicilor procedurale repetate. Deşi propunerea a ajuns în Senat, aceasta încă nu a fost pusă pe ordinea de zi.

“Referendumul este expresia cea mai concretă a unei societăţi libere şi democratice. Vocile a trei milioane de cetăţeni care au semnat petiţia pro-familie nu trebuie să fie pur şi simplu ignorate”, a spus Sophia Kuby, Director, EU Advocacy, ADF Internaţional Bruxelles.

În data de 5 iulie 2016, ADF Internaţional a transmis Curţii Constituţionale a României un amicus curiae, pledând pentru organizarea cât mai rapidă a referendumului pentru familie.