Spectacol aviatic de „Ziua Porţilor Deschise” la Aerodromul Clinceni

Aerodromul de la Clinceni sărbătoreşte 110 ani de la primul zbor al unei aeronave, exclusiv cu mijloacele proprii aflate la bord, realizată de Traian Vuia.
Show aviatic. (Epoch Times România)
L.M.
19.03.2016

Evenimentul este programat pentru sâmbătă, 19 martie, între orele 10.30-15.00, interval în care vor debuta şi antrenamentele pentru sezonul de zbor 2016 ale membrilor formaţiei de înaltă acrobaţie aeriană a Aeroclubului României "Hawks of România".

De asemenea, sportivii loturilor judeţene de planorism şi paraşutism vor efectua zboruri şi salturi de antrenament.

La faţa locului, într-un parc tematic special amenajat, va fi prezentată replica la scară a avionului lui Traian Vuia, realizată de Asociaţia pentru Propaganda şi Istoria Aviaţiei ARPIA — Filiala Craiova, alături de alte aeronave ale Aeroclubului României.

Aeroclubul României marchează aniversarea a 110 ani de la primul zbor al unei aeronave mai grele decât aerul, exclusiv cu mijloacele proprii aflate la bord, realizat de Traian Vuia la Montesson, lângă Paris, pe data de 18 martie 1906.

Accesul pasionaţilor de aviaţie va fi liber, iar persoanele interesate vor putea urmări prezentări ale aeronavelor şi vor putea primi eventuale explicaţii de la instructorii de zbor ai Aeroclubului României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor