Sorin Roşca Stănescu, obligat de instanţă să-i plătească daune morale lui Traian Băsescu

Acuzat în repetate rânduri la sfârşitul lui 2013 de Sorin Roşca Stănescu că a luat mită pentru susţinerea proiectului de la Roşia Montană, fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a căutat dreptatea în instanţă.
Traian Băsescu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
24.10.2015

"Evidenţa politicienilor mituiţi, a unei bune părţi, nu chiar a celor mai importanţi, o are Corina Vinţan, care a fost purtător de cuvânt în Ministerul de Externe, mâna dreaptă a lui Răzvan Ungureanu, care şi-a făcut un ONG care are un contract cu Gold Corporation, care primeşte sume uriaşe de bani care apoi, de la doamna Vinţan, în baza unor contracte, sunt virate în beneficiul unor politicieni", a declarat, într-o emisiune TV, Sorin Roşca Stănescu, citat de Mediafax.

SRS a susţinut că printre numele de pe această listă se află şi cel al lui Traian Băsescu, "care azi ţine un discurs în favoarea proiectului Roşia Montană şi cu două zile înainte de o afirmaţie de genul ăsta, creşte, cineva cumpără acţiuni".

În replică, fostul preşedinte al României s-a adresat instanţei pentru reparaţii subliniind că "acuzaţiile făcute comportă o gravitate deosebită întrucât asociază persoana subsemnatului în calitate de demnitar public cu o activitate infracţională".

"Este limpede că astfel de acuzaţii sunt de natură să creeze suspiciuni şi insecuritate faţă de activitatea subsemnatului având urmări deosebit de dăunătoare pentru desfăşurarea mandatului încredinţat", susţinea Traian Băsescu în plângerea adresată instanţei.

Dosarul a ajuns pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 2, care i-au dat câştig de cauză lui Traian Băsescu şi l-au obligat pe SRS să îi plătească acestuia "suma de 100 lei, cu titlu de despăgubiri civile simbolice pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului".

SRS a făcut apel, însă Tribunalul Bucureşti a respins joi apelul fostului senator PNL, iar decizia instanţei este definitivă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor