Sondaj online l-ar clasa pe Putin “Mincinosul anului”

Un utilizator de Twitter care susţine că este şeful agenţiei de ştiri de stat Rossia Segodnya, Dmitri Kiseliov, a şters duminică un sondaj online pentru numirea unui “mincinos al anului”, după ce majoritatea participanţilor l-au votat pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Captură Foto)
Andrei Popescu
15.12.2015

Nu s-a putut verifica dacă, de fapt, contul de pe Twitter DmKiselevTV, autorul sondajului, îi aparţine într-adevăr lui Kiseliov, care a negat acest lucru duminică în cadrul emisiunii sale televizate pro-Kremlin.

“Eu, Dmitri Kiseliov, nu scriu pe Twitter şi Facebook. Nu vă lăsaţi păcăliţi de impostorii de pe reţelele sociale americane”, a declarat Kiseliov în timpul programului său televizat săptămânal.

În sondajul online, cel puţin 55% dintre respondenţi l-au plasat pe Putin pe poziţia de cel mai mare mincinos al anului, alături de alţi concurenţi la acest titlu: preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, care a câştigat 30% dintre voturi; preşedintele american Barack Obama cu 8% şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan cu 7%, conform screenshot-urilor cu sondajul postat de utilizatorii ruşi de Twitter.

Contul de Twitter DmKiselevTV a declarat duminică într-un tweet că rezultatele sondajului sunt invalide, adăugând că rezultatul a fost influenţat de “câţiva bloggeri ucraineni fascişti care au organizat un aflux de oameni nebuni.”

După ce a şters sondajul, DmKiselevTV l-a numit pe Poroşenko mincinosul anului şi a postat ulterior noi sondaje online care, de această dată, i-au exclus pe oficialii ruşi.

“Următorul sondaj este ‘Ticălosul anului’”, a scris DmKiselevTV. Participanţii la sondaj pot alege între Poroşenko, Erdogan, premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk şi secretarul ucrainean pentru securitate şi apărare naţională, Oleksandr Turcinov.

Într-un alt sondaj, DmKiselevTV le-a cerut internauţilor să voteze despre “ameninţarea anului pentru lumea civilizată”, candidaţii fiind Turcia, Ucraina şi grupul terorist Statul Islamic, conform Moscow Times.

Mai mulţi participanţi la sondaje ar fi cerut ca Vladimir Putin să fie inclus printre candidaţii la titlul de “ticălos” şi să includă Rusia la titlul privind “ameninţarea anului pentru lumea civilizată”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor