Societatea civilă din Moldova dezaprobă modul în care a fost învestit Procurorul General

Numirea rapidă a unui Procuror General asupra căruia planează incertitudini cu privire la integritatea sa, va mări neîncrederea societăţii în procuratură. Întrucât numele lui Harunjen este legat de evenimentele tragice din aprilie 2009, societatea civilă consideră că procesul de numire a acestuia a fost orchestrat.
Ştefan Sârbu
10.12.2016

alte articole

foto simbol (crjm.org)
Ştefan Sârbu
10.12.2016

Societatea civilă din Moldova dezaprobă modul în care a fost învestit candidatul la funcţia de Procuror General şi solicită Preşedintelui Republicii Moldova să facă publică informaţia cu privire la verificarea integrităţii titularului la funcţia de demnitate publică, pusă la dispoziţie de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS). Procurorului General să vină cu explicaţii publice pentru a exclude orice îndoială cu privire la legalitatea provenienţei averilor sale şi acţiunile legate de evenimentele tragice din aprilie 2009 în care a fost implicat. Autoritatea Naţională de Integritate, imediat ce devine funcţională, să efectueze controlul averii Procurorului General.

“Numirea candidatului la funcţia de Procuror General într-o asemenea grabă afectează grav încrederea în Procuratură şi alimentează suspiciunea că a fost făcută cu un scop ascuns”, se menţionează în Declaraţia din 9 decembrie, semnată de 13 organizaţii a societăţii civile.

La 22 septembrie 2016, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a anunţat concursul pentru selectarea candidatului la funcţia de Procuror General. La 7 decembrie 2016, în jurul orei 14:30, CSP a adoptat hotărârea de a propune şefului statului numirea în funcţia de Procuror General a lui Eduard Harunjen. Tot în aceeaşi zi, în jurul orei 16:30, materialele au fost expediate de către CSP Preşedinţiei. Eduard Harunjen a fost numit de Preşedintele ţării prin decret în funcţia de Procuror General la 8 decembrie, în jurul orei 12:00, la nici 24 de ore de la desemnarea sa de către CSP. Această grabă alimentează suspiciunea că întregul proces de numire în funcţie a candidatului la funcţia de Procuror General a fost orchestrat.

Semnatarii Declaraţiei reamintesc că în ianuarie 2016 societatea civilă a condamnat modul nedemocratic în care a fost învestit Guvernul Filip de către Preşedintele Timofti. “De asemenea, în condiţiile în care recent au avut loc alegeri prezidenţiale, chiar dacă acest fapt nu este expres prevăzut de lege, era logic şi firesc să se aştepte ca numirea noului Procuror General să fie efectuată de noul Preşedinte.”

“Avem dubii rezonabile că SIS, CSP şi Nicolae Timofti au verificat suficient de atent integritatea lui Harunjen, conform legislaţiei relevante ocupării funcţiei de demnitate publică, şi că au examinat suficient circumstanţele de nimicire a unui dosar penal într-o cauză de deces care a avut loc în aprilie 2009. Toate aceste informaţii sunt în vizorul public de mai mult timp, iar în şedinţa din 7 decembrie 2016, CSP superficial a examinat întrebarea cu privire la dosarul din aprilie 2009 şi nu a adresat nicio întrebare cu privire la averile candidatului, chiar dacă în presă au fost difuzate materiale care confirmau că Harunjen deţine o casă impresionantă, pe care nu o putea construi din salariul de procuror”, au adăugat reprezentanţii societăţii civile.

Numele lui Harunjen a apărut în vizorul CSP şi al mass mediei legat de evenimentele tragice din aprilie 2009. O procedură disciplinară a fost intentată împotriva procurorului Eduard Harunjen pentru distrugerea unui dosar penal cu privire la un deces. Colegiului disciplinar al CSP a constatat că Harunjen şi alţi doi procurori au comis o abatere disciplinară. Colegiul Disciplinar l-a sancţionat pe Harunjen cu „avertisment”.

Prin Hotărârea CSP din 21 septembrie 2010 hotărârea Colegiului Disciplinar a fost anulată cu încetarea procedurii disciplinare. CSP nu a constatat abaterea disciplinară din simplul motiv că acţiunile lui Harunjen fuseseră coordonate cu superiorii. Mai mult, în cadrul interviului susţinut în faţa CSP din 7 decembrie 2016, Harunjen a declarat doar că nu a avut nici o atribuţie la acea etapă cu acel caz, iar faptul distrugerii dosarului nu s-a adeverit. Nu au urmat alte discuţii la subiect.

Evenimentele din aprilie 2009 au demascat probleme sistemice în sistemul justiţiei din Moldova. Raportul Comisiei Parlamentare speciale şi numeroasele rapoarte ale experţilor independenţi naţionali şi internaţionali conţin suficiente probe care denotă disfuncţionalităţile de atunci de la Ministerul Afacerilor Interne şi din Procuratură. Factorii de decizie nici până astăzi nu au fost traşi la răspundere pentru acţiunile respective. Într-un asemenea context, este deosebit de descurajator faptul că membrii CSP nu au examinat mai detaliat implicarea lui Harunjen în distrugerea unui dosar penal iniţiat în legătură cu evenimentele din aprilie 2009 şi au ignorat aceste aspecte importante. Procurorul General trebuie să inspire încredere societăţii că va lucra independent şi nu va accepta implicarea politicului în activitatea procuraturii.

În 2013 şi 2016, în mass-media au apărut mai multe informaţii care generează suspiciuni în ceea ce priveşte integritatea şi reputaţia ireproşabilă a candidatului la funcţia de Procuror General. Informaţiile se referă la averi ce nu corespund veniturilor. Este foarte straniu şi descurajator faptul că membrii CSP nu au adresat vreo întrebare referitor la acest subiect.

Conform sondajelor publice, încrederea populaţiei în justiţie este în continuă scădere, de la 75% în noiembrie 2011 la 89% în octombrie 2016. Numirea unui Procuror General asupra căruia planează dubii cu privire la integritate măreşte neîncrederea societăţii în procuratură.

Organizaţiile semnatare ale Declaraţiei sunt: Amnesty Internaţional Moldova, Asociaţia „PROMO-LEX”, Asociaţia pentru Democraţie Participativă, Asociaţia pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă, Asociaţia Presei Independente, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Centrul de Drept al Femeilor, Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului, Centrul de resurse DIALOG-Pro, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova, Institutul pentru Politici şi Reforme Europene, Transparency International Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor