SIRDO se alătură protestului Societăţii Timişoara pentru interzicerea expoziţiei de cadavre

Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului, SIRDO, arată că expunerea cadavrelor în cadrul expoziţiei „Our Body: Universul Interior” contravine legii civile române care consacră respectul datorat persoanei şi după decesul său.
Cadavre plastinate din China, expuse la Cluj
Cadavre plastinate din China, expuse la Cluj (Epoch Times România)

Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului se alătură protestului Societăţii Timişoara împotriva expoziţiei de cadavre şi solicită autorităţilor române închiderea şi interzicerea acestei expoziţii pe teritoriul României.

Nu este prima dată când SIRDO protestează împotriva acestei expoziţii. Anul trecut Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului a fost coautorul unei scrisori deschise adresate directorului Universal Exhibition Group, şi acţionarilor societăţii Iulius Mall Cluj S.R.L. din Cluj-Napoca (unde expoziţia a avut loc înainte să ajungă la Timişoara), cerându-le să oprească "spectacolul macabru" al expoziţiei „Our Body – Universul Interior”.

În luna iulie 2015 în mediul online a apărut o petiţie iniţiată de către SIRDO, care cerea închiderea expoziţiei „Our Body" şi care arată că expoziţia prezintă "peste 200 de exponate, corpuri umane care majoritatea provin din Republica Populară Chineză, corpuri umane reale, în diferite ipostaze, jupuite de piele, cu ţesuturile şi organele interne expuse".

Semnatarii petiţiei au motivat că expoziţia ar trebui interzisă pentru că "multe organizaţii non-guvernamentale acuză faptul că trupurile expuse în asemenea expoziţii ar putea aparţine prizonierilor executaţi în închisorile chineze".

"Organismele expuse provin din China, o ţară condusă de un regim totalitar, cunoscut pentru încălcări grave ale drepturilor omului, precum tortură, tratamente inumane sau degradante folosite în mod obişnuit în sistemul de detenţie chinez, persecuţii politice şi religioase şi chiar trafic de organe umane de la prizonieri de conştiinţă aflaţi în închisorile chineze, în special practicanţi Falun Gong – documentate pe larg în rapoartele internaţionale. Organizatorii nu au furnizat niciodată informaţii despre modul în care au murit cei expuşi: identitatea sau vârsta lor", se mai arată în petiţie.

Expoziţia a stârnit ample controverse în mai multe ţări, organizatorii fiind acuzaţi de lipsă de etică, de expunerea cadavrelor neidentificate nominal, fără acte din care să reiasă că şi-au dat consimţământul expres, fiind în majoritate tineri, expuse pentru amuzamentul publicului în scopul de a obţine profit.

În Franţa două ONG-uri au luat atitudine împotriva acestei expoziţii şi, în 2010, instanţa supremă franceză a decis în mod irevocabil interzicerea sa.

"Aceste organisme sunt ale unor tineri chinezi, de sex masculin şi nu prezintă semne de boală, ceea ce înseamnă că e foarte puţin probabil ca ei să fi murit din cauze naturale", a precizat, în cadrul unui comunicat de presă, Coaliţia Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea, unul dintre cele două ONG-uri.

Părţi ale corpului expuse şi organele sunt atât de perfect conservate că trebuie să fi fost livrate la foarte scurt timp după moarte, însă ele nu prezintă nicio dovadă de patologie gravă care ar fi putut cauza moartea imediată, au susţinut cele două ONG-uri.

Instanţa supremă franceză a interzis expoziţia arătând că organizatorii nu au "furnizat dovada necesară pentru a stabili originea legală şi non-frauduloasă" a cadavrelor, nu a putut dovedi că organismele expuse au fost donate cu consimţământ, şi nici stabili cine sunt acestea. Organizatorii invocă o convenabilă clauză de confidenţialitate a Chinei, care interzice eliberarea de nume, vârste şi alte informaţii de identificare, făcând verificarea originii cadavrelor aproape imposibilă.

Mai mult, instanţa franceză a susţinut că expoziţia contravine Codului Civil francez care prevede că "rămăşiţele celor decedaţi trebuie tratate cu respect, demnitate şi decenţă".

În România, legea nu autorizează nicio persoană juridică, nici măcar un Muzeu, să manipuleze cadavre sau să le expună public. În cazul cadavrelor umane, legea permite doar spitalelor, instituţiilor de învăţământ medical şi serviciilor de medicină legală să întreprindă acte de manipulare, care de altfel sunt fireşti în virtutea nevoii de a cunoaşte şi aprofunda cunoaşterea ştiinţifică a organismului uman, în vederea progresului medicinei.

Astfel, art. 2 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane dispune că: „Dreptul de manipulare a cadavrelor umane pentru diagnostic sau activităţi didactice şi ştiinţifice revine serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală, disciplinelor universitare de anatomie şi de anatomie patologică ale instituţiilor de învăţământ superior medical uman de stat sau private, acreditate ori autorizate, care organizează serviciile pentru utilizarea cadavrelor.”

SIRDO mai arată că expunerea cadavrelor în cadrul expoziţiei „Our Body: Universul Interior” contravine legii civile române care consacră respectul datorat persoanei şi după decesul său (art. 78-81 Cod civil) şi care reglementează condiţiile speciale în care se poate realiza prelevarea de organe, ţesuturi şi celule umane, de la persoanele decedate (Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii – Titlul VI).

Societatea Independentă Română a Drepturilor Omului este o organizaţie neguvernamentală cu Statut SPECIAL Consultativ ECOSOC (Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite) si cu Statut de Asociat Gradul 1 DPI (Departamentul pentru Informatii Publice al Natiunilor Unite)