Simona Halep se retrage de la turneul de la Doha

"Sunt surprinsă că am putut juca trei meciuri şi că le-am câştigat.. Nu am avut destul timp să mă recuperez înaintea acestui turneu, dar azi a fost prea mult şi am decis să mă opresc" - Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep. (Captură foto)

Proaspăt calificată în semifinalele competiţiei, sportiva noastră a anunţat în conferinţa de presă desfăşurată după meciul cu Catherine Bellis câştigată de numărul doi mondial cu 6-0, 6-4 că se retrage de pe tabloul principal. Motivul este starea de sănătate, recuperarea după accidentarea urmată de infecţie la piciorul drept la primul turneu de Mare Şlem al anului - Australian Open nefiind completă, constănţeanca acuzând din nou dureri.

“Azi a fost mai rău decât în zilele precedente, şi de aceea am luat această decizie. Nu e deloc uşor, dar am vorbit cu medicul meu şi mi-a zis că nu am avut suficient timp să mă recuperez. Am luat pauză doar câteva zile şi aveam nevoie de mai multe. Aşa că trebuie să am grijă şi să mă gândesc întâi la sănătate“ a mărturisit campioana noastră, incertă acum chiar şi pentru Indian Wells.

“Cu siguranţă că nu voi juca nimic până la Indian Wells. Voi decide înainte de acel turneu dacă voi putea juca. Deocamdată nu pot să spun mai multe. Voi vedea de la o zi la alta cum evoluează şi dacă mă pot recupera până la Indian Wells“.

Abandonul Simonei a venit cum nu se putea mai bine pentru jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza (4 WTA), care a obţinut astfel calificarea în ultimul act fără joc.