Siegfried Mureşan: Sunt îngrijorat de rata de absorbţie a fondurilor europene în România

Rata de absorbţie a fondurilor europene din România nu arată deloc bine, iar asta se întâmplă în primul rând pentru că nu avem acreditate autorităţile de management, a tras un semnal de alarmă europarlamentarul Siegfried Mureşan.
Siegfried Mureşan (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.03.2017

România are acreditate doar două din zece autorităţi de management, esenţiale pentru procesul de plăţi, iar asta afectează rata de absorbţie a fondurilor europene de către ţara noastră, a atras atenţia vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Europarlamentarul Siegfried Mureşan.

"Sunt îngrijorat legat de rata de absorbţie (a fondurilor europene - n.r.) din România. Am absorbit doar 528 milioane de euro din banii destinaţi exerciţiului 2014 - 2020, o sumă foarte mică de bani. De ce am absorbit atât de puţini bani? În primul rând nu avem acreditate autorităţile de management esenţiale pentru procesul de plăţi. România trebuie să acrediteze 10 autorităţi de management şi avem acreditate două", a declarat Siegfried Mureşan, citat de Agerpres.

Europarlamentarul a remarcat că, în prezent, majoritatea statelor au acreditate cea mai mare parte a autorităţilor de management, indicând situaţia din Cehia care are acreditate 10 din 11 autorităţi de management, Ungaria - 9 din 10 şi Polonia 24 din 25.

"Noi avem acreditate doar 2 din 10. Asta înseamnă că celelalte state vor începe să absoarbă în mod rapid fonduri anul acesta. Noi trebuie să acredităm aceste autorităţi de management pentru a începe să absorbim fonduri cel târziu pe parcursul acestui an. La nivelul UE sunt acreditate 437 autorităţi de management din 564, asta înseamnă 80%. Noi avem acreditate 2 din 10, deci 20%", a subliniat Siegfried Mureşan.

Potrivit europarlamentarului, un alt element necesar este prognoza Guvernului cu privire la necesarul de fonduri.

"Pe anul 2015, guvernul de atunci a estimat că România va avea nevoie de 6,6 miliarde euro fonduri europene în acel an. În anul 2015, România a absorbit 2,2 miliarde euro, deci o rată de eroare extrem de mare. Faţă de prognoza guvernului am absorbit o treime din ceea ce am anticipat. E esenţial ca guvernul să vină cu o prognoză corectă şi ceea ce estimează că va trimite la decontare să fie foarte aproape de realitate", a adăugat Siegfried Mureşan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor