Şercan: Va sesiza Academia de Poliţie cumva şi Parchetul în cazul Negoiţă pentru un mare fals în acte?

Lăudabil că Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" cere retragerea titlului de doctor obţinut fraudulos de primarul Robert Negoiţă, însă, ce va face în cazul conducătorului de doctorat care a girat acea teză, se întreabă jurnalista Emilia Şercan.
Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
25.07.2016

Comisia de Etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" a stabilit că teza de doctorat a lui Robert Negoiţă este plagiată şi a solicitat Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare retragerea titlului. Reacţia jurnalistei Emilia Şercan - cea care a dezvăluit originea frauduloasă a doctoratului lui Negoiţă - nu s-a lăsat mult aşteptată.

"Presupun că Academia de Poliţie s-a sesizat după ce am publicat în exclusivitate pe PressOne faptul că Robert Negoiţă a plagiat INTEGRAL teza de doctorat. Robert Negoiţă este domnul ăla despre care am scris că a terminat liceul la 31 de ani, iar la 40 avea două facultăţi terminate, un masterat şi era deja şi doctor în baza unei teze plagiate de la primul până la ultimul cuvânt.

Bun, frumos, lăudabil că Academia de Poliţie cere retragerea titlului plagiatorului total Robert Negoiţă, însă ce va face Academia de Poliţie în cazul conducătorului de doctorat care a girat acea teză? Va sesiza Academia de Poliţie cumva şi Parchetul, pentru că Robert Negoiţă şi conducătorul lui [Ioan Dascălu - n.r.] au făcut şi un mare fals în acte publice semnând declaraţia de originalitate a tezei?!", a scris jurnalista pe contul său de Facebook.

Emilia Şercan susţine că aşteaptă "cu nerăbdare" veşti şi de la Comisia de Etică a Universităţii Naţionale de Apărare sau de la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare despre "cel mai protejat plagiator după Ponta şi Oprea, Petre Apud Tobă [ministrul de Interne acuzat de plagiat - n.r.]".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor