Senatul american deschide o comisie de anchetă în dosarul Uranium-1. Clanul Clinton, vizat

Conform publicaţiei The Hill, Comisia judiciară din Senatul SUA a lansat o anchetă asupra unui caz de mită ce implică activităţi nucleare ruseşti, cerând mai multor agenţii federale să spună dacă au ştiut că FBI-ul a descoperit faptele de corupţie înainte ca administraţia Obama să aprobe în 2010 un controversat acord cu Moscova privind uraniul american.
Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton.
Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton. (Getty Images)

Un senator din această comisie a citat o serie de articole publicate de The Hill, care au arătat că FBI are dovezi că mai mulţi oficiali ruşi din sectorul nuclear au recurs la mită, şantaj şi spălare de bani pentru a extinde afacerile cu energie atomică ale lui Vladimir Putin în interiorul SUA. Aparent, aceste tactici au fost folosite încă din 2009, cu mult timp înainte să fie aprobat controversatul acord prin care Moscovei i s-a cedat controlul asupra a 20% din uraniul american.

Procurorul general al SUA, Jeff Sessions, a fost întrebat: “Ce veţi face pentru a afla cum de a fost permisă preluarea controlului de către ruşi a uraniului american, în ciuda comportamentului criminal al companiei ruseşti care a primit aprobarea administraţiei Obama pentru a realiza cumpărarea?”

Senatorul a mai declarat în mod specific, în mai multe scrisori recente, că nu mai acceptă asigurările făcute în 2015 de administraţia Obama că nu există nicio bază de a bloca acordul Uranium-1.

Dovezile au fost colectate pentru prima dată în 2009 şi 2010, dar oficialii Departamentului american de Justiţie au aşteptat până în 2014 pentru a formula orice fel de acuzaţie. În perioada dintre 2010 şi 2014, Comitetul pentru Investiţii Străine în Statele Unite (CFIUS) – o multi-agenţie a preşedintelui Obama printre ai cărei membri s-au aflat la acea vreme şi procurorul general al SUA Eric Holder şi fostul secretar de stat Hillary Clinton – şi-a dat acordul pentru ca gigantul rus Rosatom să cumpere o companie canadiană de minerit numită Uranium-1, care controla 20% din depozitele de uraniu americane.

Publicaţia The Hill a mai precizat că FBI a obţinut mărturia unui martor ocular – susţinută de documente – ce indică faptul că mai mulţi oficiali din sectorul nuclear rusesc au direcţionat milioane de dolari către SUA, cu scopul de a susţine fundaţia de caritate a fostului preşedinte american Bill Clinton într-un moment în care fostul secretar de stat Hillary Clinton conducea un organism guvernamental care a luat o decizie favorabilă pentru Moscova, au declarat mai multe surse pentru The Hill. Această evoluţie ilegală a fost desfăşurată “cu consimţământul unor oficiali de nivel înalt” în Rusia care au “împărţit veniturile” obţinute din mita dată, a declarat un agent câţiva ani mai târziu, în cadrul unei depoziţii sub jurământ.

Senatorul american s-a întrebat, de asemenea, dacă corupţia documentată şi descoperită a reprezentat o ameninţare la securitatea naţională a SUA, care ar fi trebuit să anuleze încheierea acordului pentru uraniu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe