Şeful spionajului american contrazice afirmaţiile lui Trump privind progresul cu Phenianul

Dan Coats. (Getty Images)
Andrei Popescu
30.01.2019

Este puţin probabil ca Phenianul să renunţe la toate armele sale nucleare, iar regimul comunist a continuat activităţile în acest domeniu în pofida promisiunilor privind denuclearizarea, a susţinut marţi directorul Serviciului naţional de informaţii al SUA, Dan Coats, aparent contrazicând afirmaţiile făcute de preşedintele Donald Trump cu privire la marele progres realizat cu Phenianul, potrivit Reuters.

Coats a prezentat evaluarea sa la o audiere într-o comisie a Senatului SUA, cu câteva săptămâni înaintea unui al doilea summit planificat între Trump şi dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. Preşedintele american speră ca în urma acestei întâlniri să obţină o mare victorie pe scena politicii externe.

În raportul său, Coats a precizat că Phenianul nu a desfăşurat niciun test nuclear sau de rachete balistice în peste un an şi şi-a declarat suportul pentru denuclearizarea Peninsulei Coreene.

De asemenea, Phenianul şi-a “demontat în mod reversibil” unele părţi ale infrastructurii pentru arme de distrugere în masă, mai precizează raportul.

“Totuşi, continuăm să apreciem că este improbabil ca Coreea de Nord să renunţe la toate armele nucleare şi la capabilităţile de producţie, chiar dacă urmăreşte să negocieze paşi pentru denuclearizarea parţială cu scopul de a obţine concesii cheie din partea SUA şi a comunităţii internaţionale”, potrivit raportului.

Casa Albă a susţinut că Trump va participa la un al doilea summit cu omologul său nord-coreean pe la sfârşitul lunii februarie, adăugând că sancţiunile economice vor fi menţinute.

În 19 ianuarie, Trump a declarat că a avut o întâlnire “incredibilă” cu delegatul nord-coreean în probleme nucleare, Kim Yong-chol, la Washington şi că cele două părţi au făcut “mult progres” în direcţia denuclearizării.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor