Şefa PNL: Dragnea, strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor. La fel ca în cazul OUG 13

Preşedintele PSD Liviu Dragnea continuă o strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor, aceeaşi ca şi atunci când spunea că nu ştie nimic despre OUG 13, a atras atenţia şefa PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.03.2017

Deşi Liviu Dragnea a dat asigurări că nu susţine o lege a graţierii pentru fapte de corupţie, aşa cum a propus colegul său Şerban Nicolae, preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, avertizează că avem de-a face cu o strategie duplicitară, aceeaşi pe care liderul PSD a aplicat-o şi în cazul controversatei OUG 13 care mutila Codurile penale în favoarea infractorilor.

"Nu cred în buna-credinţă a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pentru că ne-a dat până acum suficiente motive. Prin urmare, nu cred nici ceea ce susţine dnul Dragnea referitor la amendamentele liderului senatorilor PSD, Şerban Nicolae, respectiv că nu ar fi fost consultat în privinţa acestora ori nu ar fi avut cunoştinţă despre intenţie", a declarat Raluca Turcan.

Ceea ce crede şefa PNL, însă, este că Liviu Dragnea continuă o strategie duplicitară în privinţa graţierii corupţilor, aceeaşi ca şi atunci când spunea că nu ştie nimic despre OUG 13.

"Este un comportament identic cu cel pe care îl afişa şi în privinţa ridicării imunităţii unor parlamentari: declarativ susţinea una, la vot PSD proceda invers. Nu-şi imaginează nimeni că Liviu Dragnea nu ştia intenţia de vot a colegilor săi", a precizat Raluca Turcan.

Prin urmare, preşedintele PNL i-a recomandat lui Dragnea, dacă vrea să fie crezut de cineva când se delimitează de amendamentele lui Şerban Nicolae, să le solicite tuturor senatorilor PSD să îşi ia angajamentul scris şi nominal că nu vor vota amendamentele şefului lor de grup.

"O altă soluţie este să-i ceară lui Şerban Nicolae să-şi retragă din proprie iniţiativă amendamentele la Legea graţierii, astfel încât acestea să nu poată fi supuse votului în plenul Senatului" a adăugat Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor