Şefa Înaltei Curţi regretă votul dat pe proiectul lui Tudorel Toader

Şefa Curţii Supreme a avizat pozitiv proiectul de modificare a legilor Justiţiei plecând de la ideea că Tudorel Toader va elimina prevederile controversate pe care le-ar fi indicat CSM. Acum însă, după ce a aflat că ministrul nu avea de gând să rescrie proiectul indiferent de poziţia CSM, regretă votul dat în acea zi.
Iulia Tarcea
Iulia Tarcea (qmagazine.ro)

Guvernul Tudose nu trebuie să nu dea undă verde proiectului de modificare a legilor Justiţiei în forma sa actuală, ci să îl retrimită la Ministerul Justiţiei în vederea reluării dialogului, a solicitat, marţi, Preşedintele ÎCCJ Cristina Tarcea, în cadrul unui interviu acordat Realitatea TV.

"Dacă astăzi s-ar reluat votul în CSM şi aş avea pe un taler al balanţei şi declaraţia ministrului Justiţiei de ieri, cred că m-aş gândi foarte serios dacă votul meu ar mai fi fost un vot de aviz pozitiv cu observaţii pentru că ceea ce contează este faptul că a existat aproape unanimitate în sensul că proiectul ridică 4-6 probleme extrem de serioase, care sunt de natură a marca un regres şi care sunt de natură a pune în discuţie chiar independenţa sistemului judiciar.

Îmi doresc din tot sufletul ca Guvernul să treacă testul dialogului şi din punctul meu de vedere, asta ar însemna retrimiterea proiectului către Ministerul Justiţiei în vederea reluării dialogului pe toate aspectele. Pentru faptul că există şi lucruri bune, nu putem să acceptăm lucrurile care marchează o involuţie şi un regres. (...) Lucrez în justiţie de 32 de ani, ca judecător lucrez de 27 de ani. Niciodată, chiar sub imperiul regimurilor mai controversate nu am primit niciodată niciun telefon prin care să mi se dicteze cum să dau o soluţie sau nu", a declarat Cristina Tarcea.

Reamintim că, deşi controversatul proiect de modificare a legilor Justiţiei, văzut de mulţi drept o lovitură dură dată statului de drept, a primit aviz negativ din partea CSM, ministrul Tudorel Toader nu are de gând să facă nicio schimbare privind prevederile nevralgice care au stârnit nemulţumiri. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne